scurtă

SCÚRTĂ¹, scurte, s. f. Haină groasă (de obicei vătuită sau îmblănită), lungă pînă deasupra genunchilor. În scurte vătuite și cizme de cauciuc. DUMITRIU, P. F. 66. Un mînz de copil se ținea după el. Era numai cu scurta, în capul gol și cu picioarele goale. SANDU-ALDEA, U. P. 91.

SCURTĂ², scurte, s. f. (Popular) Inflamație a ganglionilor de la subsuoară sau de la vintre (provocată de o rană sau de o infecție). Ho! că fac scurtă la mînă. DELAVRANCEA, O. II 96.

scúrtă s. f., g.-d. art. scúrtei; pl. scúrte

scurtă f. pl. Mold. umflături la subsuoară. [Origină necunoscută].

scurtă f. Mold. scurteică: cu scurtele de șăiac.

scúrtă f., pl. e (d. scurt, pin aluz. la scurtarea saŭ împedecarea mișcărilor). Vest. Adenită. V. udmă.

SCURTĂ s. (MED.) uimă, (reg.) moimă, (Mold.) boșoalcă.

scurtă s. v. ADENITĂ.