scorțos

SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor). Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) Îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Tare, aspru la suprafață; ca scoarța. Îmbrăcămintea le e scorțoasă. BOGZA, A. Î. 165. Dulama de pe el era scorțoasă și pătrunsă de umezeală. SADOVEANU, F. J. 432. [Volumele] s-au udat și s-au mucezit, astfel încît cele de hîrtie sînt mai mult putrede și lipite foi de foi, iar cele de pergament, șterse și scorțoase. ODOBESCU, S. I 339. ♦ Fig. Lipsit de maleabilitate; rigid, țeapăn. Cînd au să te dezgroape, rămășag pun că au să te găsească tot dichisit, tot scorțos, tot fercheș, fără un fir de păr alb. M. I. CARAGIALE, C. 10. 2. Cu crustă groasă și aspră, cu scoarță. Calul rîios găsește copacul scorțos, se spune despre cei care, asemânîndu-se, se adună. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = soi de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ Fig. Cu pielea îngroșată, bătătorită, crăpată. Birjarul învirti un leu alb în mîna lui udă și scorțoasă. DELAVRANCEA, S. 118.

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. sg. scorțoásă, pl. scorțoáse

SCORȚÓS adj. 1. v. aspru. 2. (reg.) scorțoros. (Trunchi, copac ~.) 3. (reg.) scorțoșat. (Mână, piele ~oasă.)

SCORȚÓS adj. v. rigid.

SCORȚÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care are aspect de scoarță; asemănător cu scoarța. Pânză ~oasă. Piele ~oasă. 2) Care are scoarță groasă. Arbore ~. /scoarță + suf. ~os

scorțos a. 1. cu scoarța tare și groasă: pepene scorțos; 2. fig. tare, țeapăn: mână scorțoasă.

scorțós, -oásă adj. (d. scoarță). Ca scoarța, acoperit de scoarță (adică cu crăpăturĭ și zgrunțurĭ): un pepene galben (zămos) scorțos, nișțe mînĭ scorțoase. Fig. Obraz scorțos, obraz gros (fără rușine). Subst. Cu obrazu gros: mă scorțosule! V. cojan.

SCORȚOS adj. 1. aspru, zgrunțuros, (rar) grunzuros, zgrunțuit, (livr.) rugos. (O suprafață ~.) 2. (reg.) scorțoros. (Trunchi, copac ~.) 3. (reg.) scorțoșat. (Mînă, piele ~.)

scorțos adj. v. RIGID.

scorțós, -oásă, scorțoși, -oase, adj. – 1. Acoperit cu scoarță. 2. Rigid, tare. 3. (fig.) Distant, rece; mutos. – Din scoarță + suf. -os (Scriban, DEX, MDA).

SCORȚOASA, com. în jud. Buzău, situată în Subcarpații Buzăului, în depr. Policiori-Grabicina, la poalele dealurilor Bocu și Pâclele, la confl. râului Sărățel cu Băligoasa; 3.316 loc. (2005). Expl. de petrol (în satele S. și Plopeasa). Pomicultură (meri, pruni, nuci, peri). În satul Grabicina de Jos s-au produs (febr. 1998) puternice alunecări de teren care au afectat grav numeroase gospodării țărănești. În raza comunei se află rezervația naturală „Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari”.