răspundere

RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde.

RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde.

RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde de un lucru; conștiința sau sentimentul de a fi responsabil; responsabilitate. Tocmai de aceea am fost trimis în acest loc de grea răspundere. REBREANU, R. II 227. ◊ (Construit cu verbe ca: «a avea», «a purta», «a lua», «a asuma» etc.) Noi avem răspundere grea și eu singur o am și mai grea. DUMITRIU, N. 278. Cine își ia răspunderea unei căsătorii, care este un act foarte serios? PAS, Z. I 95. Eu mi-am declinat de mult orice răspundere. REBREANU, R. I 182. ◊ Expr. A trage sau a chema (pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale. N-avea pe cine chema la răspundere. C. PETRESCU, Î. II 127. (A avea) simț de răspundere (sau simțul răspunderii) = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu rîvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială) a cuiva.

răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi

răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi

RĂSPÚNDERE s. 1. v. îndatorire. 2. responsabilitate, (înv.) răspuns, răspunzătate. (Lucrează cu toată ~.) 3. v. sarcină.

RĂSPÚNDERE s. v. achitare, lichidare, onorare, plată, plătire, răspuns.

RĂSPÚNDERE ~i f. Atitudine responsabilă de obligațiile proprii; responsabilitate. Lucrează cu toată ~ea. ♦ A purta ~ a fi responsabil. A avea simț de ~ (sau simțul ~ii) a-și da seama de importanța sarcinilor ce urmează a fi realizate. Lipsă de ~ atitudine indiferentă față de obligațiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la ~ a cere cuiva socoteală în fața unor instanțe. Pe ~ea cuiva pe garanția cuiva. /v. a răspunde

răspundere f. acțiunea de a răspunde și rezultatul ei. 1. garanție: sub răspunderea mea; 2. responsabilitate: primesc toată răspunderea.

răspúndere f. Responsabilitate, garanție: pe (orĭ supt) răspunderea mea, îmĭ ĭaŭ toată răspunderea. A trage la răspundere, a face răspunzător, a obliga să dea socoteală.

răspundere s. v. ACHITARE. LICHIDARE. ONORARE. PLATĂ. PLĂTIRE. RĂSPUNS.

RĂSPUNDERE s. 1. îndatorire, obligație. (Are multe ~.) 2. responsabilitate, (înv.) răspuns, răspunzătate. (Lucrează cu toată ~.) 3. responsabilitate, sarcină. (Grea ~ și-a luat.)

RĂSPÚNDERE (< răspunde) s. f. 1. Obligația de a da seamă, de a răspunde (moral, material etc.) de îndeplinirea ori de neîndeplinirea unor acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♦ (Dr.) R. colectivă = r. a unui organ colegial, în întregul său, pentru executarea obligațiilor ce intră în atribuțiile sale potrivit legii. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a cere cuiva socoteală, a-l face responsabil pentru faptele sale. ◊ Pe răspunderea cuiva = pe garanția materială sau morală a cuiva. 2. (Dr.) Consecință a neîndeplinirii din culpă a unei obligații. ◊ R. civilă = obligația debitorului care nu a executat contractul sau a săvârșit, în afară de contract, o faptă păgubitoare, de a repara prejudiciul cauzat astfel (r. contractuală și r. delinctuală). ◊ R. materială = obligația angajatului de a repara paguba cauzată celui care l-a angajat. ◊ R. disciplinară = obligația de suportare, de către angajatul care a încălcat regulile de disciplină a muncii, a unei pedepse (pedeapsă disciplinară). ◊ R. penală = suportarea unor pedepse de către cel care săvârșește o infracțiune. ◊ R. internațională = suportarea, de către statul care a încălcat anumite norme de drept internațional ori de către persoana fizică vinovată, a unor sancțiuni de ordin moral, politic, penal, precum și obligația de reparare a pagubelor astfel cauzate.