rândunică

RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică.

RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică.

RÎNDUNEÁ, -ÍCĂ, rîndunele și (rar) rîndunici, s. f. 1. Pasăre călătoare, cu coada despicată, cu pene albe pe burtă și negre pe restul corpului; își face cuibul sub streșinile caselor (Hirundo rustica). Rînduneaua de mult se călătorise. C. PETRESCU, S. 13. Cuibul se strîmbase și el; dar ce-i păsa rîndunichii? BASSARABESCU, V. 51. Întreabă tu pe rîndunici De ce sînt trist. IOSIF, T. 136. Cu o rîndunică nu se face primăvară (= un singur fapt îmbucurător nu dă dreptul la concluzii de generalizare favorabilă). ◊ (În comparații) Chipul ei din calea noastră Orice piedică gonea Și făcea din mine pană Și din roibu-mi, rîndunea. EFTIMIU, Î. 36. ♦ Compuse: (Bot.) rochița-rîndunelei v. rochiță; poala-rîndunicii v. poală. 2. Ultima dintre cele cinci pînze ale unui catarg, așezată în vîrful acestuia. Fiind mic și sprinten îl rînduise la manevra pînzelor tocmai sus, în vîrful catargului, la rîndunică. BART, E. 272. – Gen.-dat. și: rîndunichii.

!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii

!rânduníca-Dómnului (pasăre) s. f. art., g.-d. art. rândunícii-Dómnului

rândunícă s. f., g.-d. art. rândunícii; pl. rânduníci

!rândunícă-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. rândunícii-de-máre; pl. rânduníci-de-máre

!rochíța-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. rochíței-rândunícii

poála-rândunícii s. f.

rânduníca-Dómnului s. f.

rândunícă s. f., g.-d. art. rândunícii; pl. rânduníci

rândunícă-de-mare s. f.

rochíța-rândunícii s. f.

BURUIANA-RÂNDUNÍCII s. v. răculeț.

POALA-RÂNDUNÍCII s. v. rochița-rândunelei, rochița-rândunicii, volbură.

RÂNDUNICA-DÓMNULUI s. v. codobatură, prundar, prundaș.

RÂNDUNÍCĂ s. (ORNIT.; Hirundo rustica) rândunea, (reg.) rânduniță, (înv.) rândunelă.

RÂNDUNÍCĂ s. v. lăstun, maia, străgălie.

RÂNDUNICĂ-DE-FEREÁSTRĂ s. v. lăstun.

RÂNDUNICĂ-DE-LÚT s. v. lăstun-de-mal.

RÂNDUNICĂ-DE-MÁRE s. v. chirighiță, pescăruș, râbar.

RÂNDUNICĂ-DE-MÚNTE s. v. drepnea.

RÂNDUNICĂ-DE-PĂDÚRE s. v. drepnea

RÂNDUNICĂ-DE-PÂRÂU s. v. lăstun-de-mal.

RÂNDUNICĂ-DE-PLOÁIE s. v. drepnea, lăstun-de-mal.

RÂNDUNICĂ-DE-TÚRN s. v. drepnea.

RÂNDUNÍCĂ ~ci f. 1) Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc scurt, cu aripi lungi și cu coadă bifurcată, având penajul negru-albastru pe spate și alb pe pântece. ◊ ~ de mare a) pasăre din ordinul pescărușilor, care trăiește pe malul mării și se hrănește cu pești mici; b) pește marin, de talie medie, care se mișcă pe fundul apei cu ajutorul unor aripi pectorale. 2) Ultima (a cincea) pânză din vârful unui catarg. [G.-D. rândunicii] / <lat. hirundinella

rândunică f. 1. pasăre ce rămâne în țările noastre primăvara, vara și toamna, pe când iarna o petrece în țările calde; sboară foarte bine în zigzag, nutrindu-se cu insecte pe cari le prinde în sbor (Hirundo domestica); rândunica Domnului, codobatură; 2. Bot. iarba fiarelor. [Lat. *HIRUNDINELLA].

rînduneá (vest) și -nícă (est) f., pl. nele și nicĭ (lat. *hirundinella, dim. d. hirundo, -úndinis, rîndunică; it. róndine, rondinella, fr. hirondelle, hérondelle, arondelle, dim. d. aronde, eronde, d. lat. pop. *hirunda îld. hirundo). O păsărică călătoare care-șĭ face cuĭbu din paĭe și noroĭ și și-l fixează supt streșina caseĭ (hirundo domestica). Un fel de pește marin (trigla hirundo) cu aripile roșiĭ și lung de 40-80 c.m.

vólbură și (Mold. pop.) hólbură f., pl. ĭ (lat. pop. *volvula, d. *volvulus, cl. convólvulus, volbură, d. vólvere, a rostogoli, a răsuci. V. boltă, învolb, vultoare, devoluțiune). Vechĭ. Vifor furtună. Azĭ. Rotogol, vîrtej (de apă, de abur, de fum): volburĭ de mare (Con. 280), se făceaŭ volburĭ în urma vaporuluĭ, volburĭ ĭeșeaŭ din hornu locomotiveĭ. O plantă cățărătoare sîlbatică cu florĭ albe în formă de pîlnie (convólvulus arvensis), numită și bólbură, bólboră (Ban. Olt. Serbia), hólbură (Mold.), volvură (unde?) și rochia rînduniciĭ. V. cupa (vaciĭ) și zorele.

buruiana-rîndunicii s. v. RĂCULEȚ.

poala-rîndunicii s. v. ROCHITA-RÎNDUNELEI. ROCHIȚA-RÎNDUNICII. VOLBURĂ.

rîndunica-Domnului s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.

rîndunică s. v. LĂSTUN. MAIA. STRĂGĂLIE.

RÎNDUNICĂ s. (ORNIT.; Hirundo rustica) rîndunea, (reg.) rînduniță, (înv.) rîndunelă.

rîndunică-de-fereastră s. v. LĂSTUN.

rîndunică-de-lut s. v. LĂSTUN-DE-MAL.

rîndunică-de-munte s. v. DREPNEA.

rîndunică-de-pădure s. v. DREPNEA.

rîndunică-de-ploaie s. v. DREPNEA. LĂSTUN-DE-MAL.

rîndunică-de-turn s. v. DREPNEA.

rîndunlcă-de-pîrîu s. v. LĂSTUN-DE-MAL.

rândunícă, adj. – (ref. la oi) Cu lâna de culoare albă pe sub foale, încolo neagră (Precup, 1926: 24). – Din rândunea (< lat. hirundunem, de la forma dim. *hirundinella) + suf. -ică (DER, DEX, MDA).

rândunícă, adj. – (ref. la oi) Cu lâna de culoare albă pe sub foale, încolo neagră (Precup 1926: 24). – Lat. hirundunem, de la forma dim. *hirundinella, cf. it. rondinella (DER).