rugă

RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.

RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.

RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. Vin cu rugă în cuvinte și cu lacrămi în priviri Să mă ierți că voiei tale am ieșit cu-mpotriviri. EFTIMIU, Î. 21. Doi vineți ochi în suflet mă săgeată... Să fie numai o părere oare? Mi s-a părut că-mi povesteau o rugă. IOSIF, P. 19. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. 2. Rugăciune. Ruga mea e fără cuvinte Și cîntul, doamne, mi-e fără glas. ARGHEZI, V. 48. Erau ocări în larma lunaticei orhestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. TOPÎRCEANU, B. 38. Te rog soție iubită, fă o rugă umilită pentru suflețelul meu. MARIAN, Î. 21. Precum se urcă tămîia-n sus, Nalță-se ruga-mi pînă la tine. HELIADE, O. I 110. 3. (Transilv.) Cruce sau troiță ridicată la marginea satului. Lîngă Rîpița este o rugă, lîngă rugă este o fîntînă. SLAVICI, O. I 68. 4. (Transilv.) Serbarea patronului unei biserici sau mănăstiri; p. ext. tîrg care are loc cu acest prilej.

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi

RÚGĂ s. 1. v. rugăminte. 2. v. rugăciune.

RÚGĂ s. v. cruce, denie, hram, troiță.

RÚGĂ ~i f. 1) v. RUGĂMINTE. 2) v. RUGĂCIUNE. /v. a ruga

rugă f. 1. rugăciune: să ’nalțe la cer o sfântă rugă AL.; 2. Tr. sărbătoare pentru hramul bisericii. [Abstras din rugà].

rúgă f., pl. ĭ (d. rog, a ruga). Rugăcĭune către Dumnezeŭ. Rugăminte: mĭ-a fost ruga în zadar. Vest. Icoană saŭ cruce (troiță) pusă pe la răspîntiĭ p. închinare. Trans. Hram, sărbătoarea hramuluĭ. Ban. Meh. Hațeg. (rTP. 1, 105; BSG. 1937, 59). Nedeĭe, mic bîlcĭ și horă.

rugă s. v. CRUCE. DENIE. HRAM. TROIȚĂ.

RUGĂ s. 1. rugăciune, rugăminte, (pop.) rugare, (înv.) regea, regealîc. (Vrea să-i facă o ~.) 2. (BIS.) închinare, închinăciune, rugăciune, (înv. și reg.) ocinaș, (înv.) molitvă, rugare, rugăminte. (Mergea zilnic la ~.)

rúgă, rugi, s.f. – Rugăciune: „Doamne, ascultă ruga mea!” (Farcaș, 2009). – Din ruga (< lat. rogare) (Scriban, DEX, MDA).