rugi

RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Livr.) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugí vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rugeáscă

RUGÍ vb. v. mugi, rage, zbiera.

rugí (rugésc, rugít), vb. – A rage. – Mr. arujire „a necheza”. Lat. rūgῑre (Pușcariu 1481; REW 7428), cf. it. ruggire, prov., sp., port. rugir, v. fr. ruir. Folosit în sec. XVII de Dosoftei, azi rar.

rugésc v. intr. (lat. rŭgire, it. rugeire, pv. sp. pg. rugir, vfr. ruir). Sec. 17. Mugesc, vorbind de leĭ.

rugi vb. v. MUGI. RAGE. ZBIERA.