reveni

REVEN͹, pers. 3 revenește, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. și refl. (Despre pământ, aer etc.) A deveni jilav, a se umezi. 2. Refl. (Despre timp) A se răcori. – Din reavăn.

REVEN͹, revenesc, vb. IV. Intranz. și refl. 1. A deveni jilav, a se umezi. Cînd văd femeile că ies mugurii la duzi... atunci scot sămînța [de gîndaci] din cenușă, o pun în casă la căldură... și o lasă pînă ce revenește, pînă ce înviază viermii. I. IONESCU, M. 375. 2. A se răcori.

revení (a se umezi) vb., ind. prez. 3 sg. revenéște, imperf. 3 sg. reveneá; conj. prez. 3 sg. și pl. reveneáscă

REVENÍ vb. v. jilăvi, răci, răcori, umezi.

A-și reveni ≠ a se vlăgui, a se veștezi

revení (-nésc, revenít), vb. – 1. A se macera, a se înmuia, a frămînta. – 2. A se jilăvi, a se umezi. – Var. răveni. Mag. revedni „a putrezi” de la rev „putreziciune” (Cihac, II, 623). După Tiktin și Candrea, ar trebui să se pornească de la reavăn, care ar indica umezeala pămîntului și ar proveni din sl. revinŭ „plan, neted”. Dar, pe lîngă dificultatea semantică, sensul de „putreziciune” este sigur în cuvîntul rom., cf. Coresi: mirul are oarece tărie și usucă și răveneala trupului suge-o. Der. reavăn (var. ravăn, reven), adj. (umed), mai curînd decît de la vb., poate direct din mag. (cf. și sb. ravenica „scurgere a unei mlaștini într-un rîu”); reveneală (var. răveneală), s. f. (umezeală, briză, răcoare).

A SE REVENÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) (despre aer, pământ etc.) A-și mări cantitatea de umezeală; a deveni reavăn. 2) (despre timp) A pierde din căldura inițială; a deveni mai rece; a se răcori. /Din reavăn

revenésc v. intr. (d. reavăn). Jilăvesc. V. refl. Pămîntu s’a revenit de ploaĭe.

reveni vb. v. JILĂVI. RĂCI. RĂCORI. UMEZI.