revendicare

REVENDICÁRE, revendicări, s. f. Acțiunea de a revendica și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se revendică; revendicație. – V. revendica.

REVENDICÁRE, revendicări, s. f. Acțiunea de a revendica și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se revendică; revendicație. – V. revendica.

REVENDICÁRE, revendicări, s. f. Acțiunea de a revendica; (concretizat) ceea ce se revendică. Revolta împotriva acestei societăți putrede și înțelegerea lui pentru revendicările proletariatului le găsim exprimate puternic în poemul «Împărat și proletar». SADOVEANU, E. 77. Tudor Vladimirescu... plimbase din Cerneți și pînă la București lumina unor revendicări profetice. GALACTION, O. I 275.

revendicáre s. f., g.-d. art. revendicắrii; pl. revendicắri

revendicáre s. f., g.-d. art. revendicării; pl. revendicări

REVENDICÁRE s. v. cerere.

REVENDICÁRE s.f. Acțiunea de a revendica și rezultatul ei; revendicație; (concr.) ceea ce se revendică. [< revendica].

REVENDICÁRE s. f. acțiunea de a revendica; ceea ce se revendică; revendicație. (< revendica)

*revindicațiúne f. (fr. revendication, din re- și lat. vindicatio, reclamațiune. Jur. Acțiunea de a revindica. – Și -áție, dar ob. -áre.

REVENDICARE s. cerere, pretenție, revendicație, (înv.) pretendă, (grecism înv.) pretenderimă, (turcism înv.) teclif. (~ lui a fost satisfăcută.)