replica

REPLICÁ, réplic, vb. I. Tranz. A da o replică (1), a răspunde; a riposta. – Din fr. répliquer.

REPLICÁ, réplic, vb. I. Tranz. A da o replică (1), a răspunde; a riposta. – Din fr. répliquer.

REPLICÁ, réplic, vb. I. Tranz. A da o replică, a răspunde (la ceea ce s-a spus mai înainte). Cred și eu, a replicat convins domnul gras. SAHIA, N. 99. Voi prefera să mă inițiez la fața locului, replică tînărul Herdelea. REBREANU, R. I 57. De ești fecior, replică bătrîna îngrijită, Să-ți fie calea floare și urma înflorită. ALECSANDRI, P. A. 180.

replicá (a ~) (re-pli-) vb., ind. prez. 3 réplică

replicá vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. réplic, 3 sg. și pl. réplică

REPLICÁ vb. 1. a răspunde, a riposta, (înv.) a întâmpina, a prici. (I-a ~ prompt.) 2. a întoarce, a răspunde. (I-a ~ vreo două!)

REPLICÁ vb. I. tr. A da o replică; a răspunde. [P.i. réplic. / < fr. répliquer, it., lat. replicare].

REPLICÁ vb. tr. a da o replică; a răspunde, a riposta. (< fr. répliquer)

A REPLICÁ réplic tranz. A răspunde printr-o replică; a riposta; a reacționa. /<fr. répliquer

RÉPLICĂ ~ci f. 1) Răspuns scurt și prompt în contradictoriu la spusele agresive ale cuiva; ripostă. ◊ Fără ~ la care nu se poate obiecta nimic; categoric. A fi tare în ~ci a găsi repede răspunsurile cele mai potrivite în cursul unei convorbiri (în contradictoriu). 2) Parte din rolul scenic, care constituie răspunsul unui actor la cele spuse anterior de partener. 3) jur. Răspuns al unei părți la cele susținute de cealaltă parte într-un proces. 4) Operă de artă, care reproduce originalul și este executată de autor sau sub supravegherea acestuia; copie; reproducere. /<fr. réplique, lat. replica

replicà v. a da o replică.

*replíc, a -á v. intr. (lat. ré-plico, -plicáre, a îndoi în apoĭ; fr. répliquer. V. plec, aplic). Răspund, obĭectez, ripostez: soldatu trebuĭe să asculte fără să replice. V. tr. N’a replicat nimic.

REPLICA vb. 1. a răspunde, a riposta, (înv.) a întîmpina, a prici. (I-a ~ prompt.) 2. a întoarce, a răspunde. (I-a ~ vreo două!)