purcedere

PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede.

PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede.

PURCÉDERE s. f. (Învechit) Acțiunea de a purcede; plecare, pornire. Mă folosesc de purcedereo domnului Rișard. ca să dau această scrisoare. KOGĂLNICEANU, S. 51.

!purcédere (pop.) s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi

purcédere s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi

PURCÉDERE s. v. naștere, obârșie, origine, plecare, pornire, proveniență.

purcedere s. v. NAȘTERE. OBÎRȘIE. ORIGINE. PLECARE. PORNIRE. PROVENIENȚĂ.

purcédere, purcederi s. f. 1. Acțiunea de a purcede și rezultatul ei. 2. (Bis.) Modul în care Sfântul Duh are existența ipostatică din Tatăl, principiul unității și izvorul comun al dumnezeirii, care naște pe Fiul și purcede pe Duhul, care a constituit, prin adaosul „și de la Fiul” (FIlioque) de către Bis. romano-catolică, una dintre cauzele teologice ale marii schisme din 1054. – Din purcede.