petrecere

chiulhán sn [At: HEM 1331/24, ap. DA ms / V: chiol~ / Pl: ~uri, (rar) / E: tc külhan] (Tem; îvp) Petrecere.

PETRÉCERE, petreceri, s. f. Acțiunea de a (se) petrece și rezultatul ei. 1. Ducere a vieții sau ocuparea timpului într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; viețuire, trăire. ♦ Mod de desfășurare a vieții, fel de viață, fel de a trăi; viață, trai; p. ext. (la pl.) fapte săvârșite de cineva în timpul vieții. 2. (Mod, mijloc de) folosire plăcută a timpului; distracție, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasă! formulă prin care i se urează cuiva, de obicei la despărțire, să petreacă în mod plăcut un anumit timp. 3. Reuniune, întâlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoțită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sărbători sau sărbătoriri ori pentru distracție; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant într-o societate. – V. petrece.

PETRÉCERE, petreceri, s. f. Acțiunea de a (se) petrece și rezultatul ei. 1. Ducere a vieții sau ocuparea timpului într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; viețuire, trăire. ♦ Mod de desfășurare a vieții, fel de viață, fel de a trăi; viață, trai; p. ext. (la pl.) fapte săvârșite de cineva în timpul vieții. 2. (Mod, mijloc de) folosire plăcută a timpului; distracție, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasă! formulă prin care i se urează cuiva, de obicei la despărțire, să petreacă în mod plăcut un anumit timp. 3. Reuniune, întâlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoțită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sărbători sau sărbătoriri ori pentru distracție; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant într-o societate. – V. petrece.

PETRÉCERE, petreceri s. f. Faptul de a petrece. 1. Întîlnire, reuniune între prieteni (însoțită de o masă, de muzică, de dans) organizată cu ocazia unei sărbători sau a unei sărbătoriri; chef. Apoi nu stau nici eu de bine și de petreceri, mamă! REBREANU, R. I 204. După examenul de iarnă, elevii au făcut o mică petrecere, de la care Radu n-a putut lipsi. VLAHUȚĂ, O. A. 101. Multe zile au urmat petreceri pline de veselie. CARAGIALE, O. III 85. Defăimau din mult în mai mult petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I 75. ◊ Expr. A da o petrecere v. da³ (I 1) 2. Folosire plăcută a timpului; distracție. A umblat cîteva zile în petrecere la niște ostroave. SADOVEANU, N. F. 171. Rămas acum singur, Nicu îți găsea petrecere cînd cu cîinii, cînd cu găinile sau pisica. REBREANU, R. I 149. Altă petrecere de vară nu era decît circul. CARAGIALE, O. III 19. Copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi. CREANGĂ, A. 34. 3. (Învechit și arhaizant) Viețuire, trai, ședere. După o petrecere de cîțiva ani între cazacii din Caucazia [Tolstoi] ia parte la războiul din Orient. SADOVEANU, E. 229. Națiile, ca și oamenii îndeosebi, își iau solia lor pe pămînt și și sînt răspunzătoare de petrecerile lor de aici. KOGĂLNICEANU, S. A. 44. În lunga petrecere a lor în Dacia, [goții] lăsară multe urme și obiceiuri între romîni. BĂLCESCU, O. II 13. 4. (Popular) Însoțire. La oara hotărîre pentru petrecerea celui mort la locașul de vecinică odihnă, toți... încep a se aduna. MARIAN, Î. 249.

petrécere (pe-tre-) s. f., g.-d. art. petrécerii; pl. petréceri

petrécere s. f. (sil. -tre-), g.-d. art. petrécerii; pl. petréceri

PETRÉCERE s. 1. v. însoțire. 2. desfătare, veselie, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. v. distracție. 4. v. chef. 5. (rar) sărbătoare, (înv.) sărbătorie. (La ei e azi mare ~.)

PETRÉCERE s. v. comportament, comportare, conduită, decedare, deces, dispariție, existență, îngropare, îngropat, înhumare, înmormântare, moarte, pieire, prăpădire, purtare, răposare, sfârșit, stingere, sucombare, trai, viață, zile.

PETRÉCERE ~i f. 1) v. A PETRECE și A SE PETRECE. 2) Întrunire, de obicei a rudelor și a prietenilor, însoțită de o masă bogată, de muzică și dans, organizată cu o anumită ocazie. ◊ Om de ~ om predispus să petreacă și să se veselească. ~ frumoasă formulă prin care i se urează cuiva să petreacă timpul în mod plăcut. 3) fam. Folosire plăcută a timpului. /v. a (se) petrece

petrecere f. 1. distracțiune; 2. însoțire: petrecerea mortului.

petrécere f. Acțiunea de a petrece. Distracțiune, amuzament; o petrecere familiară. Bilet de liberă petrecere, bilet pin care se permite cuĭva să petreacă (să trăĭască) într’un loc, într’o țară. V. pașaport.

petrecere s. v. COMPORTAMENT. COMPORTARE. CONDUITĂ. DECEDARE. DECES. DISPARIȚIE. EXISTENȚĂ. ÎNGROPARE. ÎNGROPAT. ÎNHUMARE. ÎNMORMÎNTARE. MOARTE. PIEIRE. PRĂPĂDIRE. PURTARE. RĂPOSARE. SFÎRȘIT. STINGERE. SUCOMBARE. TRAI. VIAȚĂ. ZILE.

PETRECERE s. 1. acompaniere, conducere, însoțire, întovărășire. (~ cuiva pînă la poartă, la plecare.) 2. desfătare, veselie, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. distracție, plăcere. (Viață plină de ~i.) 4. benchetuială, chef, ospăț, praznic, prăznuire, (pop.) benchet, chiolhan, refenea, zaiafet, (înv. și reg.) petrecanie, (Mold.) guleai. (O ~ de pomină.) 5. (rar) sărbătoare, (înv.) sarbătorie. (La ei e azi mare ~.)

PETRECERE DE SUSPANTE incident care poate avea loc la deschiderea unei parașute emisferice, suspanta sau suspantele petrecute peste voalură o împart în două, dând iluzia că parașutistul coboară cu două parașute mai mici.

PETRECERE bairam, beută, cancan, ceai, chermeză, chindie, chiolhan, dandana, paranghelie, parti, party, patron, răzuială, tămbălău, vâj.