ospătare

OSPĂTÁRE, ospătări, s. f. Acțiunea de a (se) ospăta și rezultatul ei. – V. ospăta.

OSPĂTÁRE, ospătări, s. f. Acțiunea de a (se) ospăta și rezultatul ei. – V. ospăta.

OSPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) ospăta; primire ospitalieră, cu mîncare și băutură; mîncare, hrană. Am rămas foarte încintat de ospătarea ce mi-ai făcut așa de îndatoritor. CARAGIALE, O. III 64. De cînd ai fost la curte poftit la ospătare, L-ai fărmecat pe vodă. ALECSANDRI, T. II 96. Oricare sărac află în toată vremea aici căutare și ospătare. NEGRUZZI, S. I 214.

ospătáre s. f., g.-d. art. ospătắrii; pl. ospătắri

ospătáre s. f., g.-d. art. ospătării; pl. ospătări

OSPĂTÁRE s. cinstire, servire, servit, tratare. (~ cuiva cu mâncare și băutură.)

OSPĂTÁRE s. v. mâncare.

ospătare f. găzduire: mulțumind de buna ospătare CAR.

OSPĂTARE s. cinstire, servire, servit, tratare. (~ cuiva cu mîncare și băutură.)