olecăi

OLECĂÍ, olécăi, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se văita, a se văicări, a se tângui. [Prez. ind. și: olecăiesc. – Var.: olăcăí, olicăí vb. IV] – Din oleo.

OLECĂÍ, olécăi, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se văita, a se văicări, a se tângui. [Prez. ind. și: olecăiesc. – Var.: olăcăí, olicăí vb. IV] – Din oleo.

!olecăí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se olécăie/se olecăiéște, imperf. 3 sg. se olecăiá; conj. prez. 3 să se olécăie/să se olecăiáscă

olecăí vb., ind. prez. 1 sg. și pl. olecăiésc, 3 sg. olécăie / olecăiéște, imperf. 3 sg. olecăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. olecăiáscă

OLECĂÍ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

olecăĭésc și olicăĭésc (mă) v. refl. (d. oleo, ca și sîrb. lelekati, d. lele, aoleŭ, și bg. olelikam, d. olelé). Mold. Vechĭ. Azĭ iron. Mă vait.

olecăi vb. v. BOCI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.