ogoi

OGOÍ, ogoiesc și ogoi, vb. IV. Refl. (Popular) A se liniști, a se potoli, a se calma (în urma unei stări fizice sau sufletești dureroase, tulburătoare). Dacă a pus el ochiul pe hangiță, apoi nu se ogoaie nici în trei sîmbete. SADOVEANU, O. III 424. Au plîns bietele neveste și au bocit... dară de la un timp s-au mai ogoit. SBIERA, P. 13. Mai bine ogoiește-te oleacă, și mai strînge-ți buzișoarele acasă. CREANGĂ, P. 253. ◊ Intranz. (Rar) Să nu poată ogoi Să nu poată odihni, Cum n-a putut mă-sa ogoi și odihni, PĂSCULESCU, L. R. 127. ◊ Tranz. A alina, a calma, a potoli. Ar fi vrut mai multă mîngîiere, mai multe vorbe de dragoste, care să-i mai ogoaie durerea. SADOVEANU, O. I 251. Părinții au început s-o ogoiască și s-o mîngîie, tot sfătuind-o ca să se mărite după el. SBIERA, P. 144. ♦ (Despre fenomene ale naturii sau despre alte forțe dezlănțuite) A pierde din intensitate, a se domoli. Afară vînturile sfîrșitului de toamnă se văitau în livezile uscate, bubuiau, se mai ogoiau. SADOVEANU, O. I 330. Bătălia se ogoia pretutindeni. id. ib. VII 13. ♦ T ranz. A tempera, a liniști. Se opri înaintea lui Ștefan Rusu și se apucă de spus cu atîta aprindere, încît nimeni nu-l putea ogoi. V. ROM. martie 1952, 171. – Variantă: ogoiá (SADOVEANU, O. I 150) vb. I.

OGOÍ vb. v. alina, calma, domoli, îmblânzi, liniști, potoli, tempera, ușura.

ogoì v. Mold. a (se) liniști: ia mai bine ogoește-te o leacă CR. [Serb. OGOĬA, a crește, a îngriji].

2) ogóĭ și (maĭ des) ogoĭésc v. tr. (sîrb. gojiti și ug-, a hrăni, a îngriji, a educa, gojiti, a îngriji cu mare dragoste, goj, pace, bucurie, ógoja, hrană, îngrijire, educațiune; bg. goĭŭ, îngraș, V. guĭ-neguĭ, răzgîĭ). Rar. Alin, potolesc: ogoaĭe-mĭ durerea. Îngrijesc, mîngîĭ (Trans.): te-am ajutat și te-am ogoit (Rebr. 276), îșĭ aducea aminte de ogoirile eĭ blînde (132). V. refl. Mă potolesc: ogoĭește-te puțin. V. ostoĭesc.

ogoi vb. v. ALINA. CALMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. LINIȘTI. POTOLI. TEMPERA. UȘURA.

ogoí vb., ind. prez. pers. 1 ogoiesc (ogoi)