obligă

ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță². – Din it. obbligo.

ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță². – Din it. obbligo.

óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi

óbligă s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. óbligii; pl. óbligi

ÓBLIGĂ s. v. cambie, poliță, trată.

òbligă f. obligațiune de plată (vorbă ieșită din uz): iacă o obligă din partea mea AL.

obligă s. v. CAMBIE. POLIȚĂ. TRATĂ.