neghiob

NEGHIÓB, -OÁBĂ, neghiobi, -oabe, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; (om) neîndemânatic, nepriceput, nătărău, nerod, prost. 2. Adj. (Despre fapte, vorbe etc.) Care arată îngustimea de minte, prostia, stupiditatea neghiobului (1); prostesc, neghiobesc, stupid. – Et. nec.

NEGHIÓB, -OÁBĂ, neghiobi, -oabe, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; (om) neîndemânatic, nepriceput, nătărău, nerod, prost. 2. Adj. (Despre fapte, vorbe etc.) Care arată îngustimea de minte, prostia, stupiditatea neghiobului (1); prostesc, neghiobesc, stupid. – Et. nec.

NEGHIÓB, -OÁBĂ, neghiobi, -oabe, adj. (Adesea substantivat) Neîndemînatic, nepriceput, nătărău, nerod, tont. De, mă, neghiobilor; da ce, aici legați voi caii? Locul cailor este la grajd. ISPIRESCU, L. 389. La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! EMINESCU, O. I 130. Trei neghiobi mergînd p-o vale Și zărind un urs din cale... Zice unul: ai să-l prindem. PANN, P. V. I 83.

neghiób adj. m., s. m., pl. neghióbi; adj. f., s. f. neghioábă, pl. neghioábe

neghiób adj. m., s. m., pl. neghióbi; f. sg. neghioábă, pl. neghioábe

NEGHIÓB adj., s. 1. adj., s. v. prost. 2. adj. v. prostesc.

Neghiob ≠ ager, deștept, înțelept, inteligent, isteț, mintios

neghiób (neghioábă), adj. – Prost, nătîng. Origine obscură. Ne- pare să fie element expresiv, ca în nătă-, cf. năvleg, năvîrlie; dar al doilea element e greu de identificat. Der., din sl. negodinŭ „ingrat”, cf. rus. negodnyĭ „nerod” (Cihac, II, 215), sau din mag. nagyobb „mai mare, major” (Scriban) nu pare posibilă. Tiktin îl interpretează pe ne- drept prefix negativ. Der. neghiobesc, adj. (prostesc); neghiobește, adv. (prostește); neghiobi, vb. (a prosti); neghiobie, s. f. (prostie).

NEGHIÓB ~oábă (~óbi, ~oábe) 1) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; tâmp; nerod; năuc; netot; tont; nătărău; nepriceput; stupid. 2) Care este lipsit de îndemânare; neîndemânatic; stângaci. /Orig. nec.

neghiob a. și m. foarte prost. [Origină necunoscută].

neghĭób, -oábă adj. (cp. cu ung. nagyobb, maĭ mare). Prost, stupid, imbecil. De neghĭob: vorbă neghĭoabă. Subst. Un neghĭob.

NEGHIOB adj., s. 1. adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. șl reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice!) 2. adj. nătîng, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, prostesc, stupid, (livr.) inept, (înv.) prostatic. (O comportare, o faptă ~.)