năpăstuire

NĂPĂSTUÍRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei; asuprire, împilare; ponegrire, defăimare, calomnie. – V. năpăstui.

NĂPĂSTUÍRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei; asuprire, împilare; ponegrire, defăimare, calomnie. – V. năpăstui.

NĂPĂSTUÍRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei. 1. Asuprire, oprimare; nedreptate. [Mircea Ciobanul] numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. 2. Ponegrire, defăimare, învinuire nedreaptă; calomnie. Ce? Eu să fiu un astfel de om, – pe cînd din fire Sînt pașnic și nu merit a ta năpăstuire! MACEDONSKI, O. II 134.

năpăstuíre s. f., g.-d. art. năpăstuírii; pl. năpăstuíri

năpăstuíre s. f., g.-d. art. năpăstuírii; pl. năpăstuíri

NĂPĂSTUÍRE s. 1. v. persecutare. 2. v. oprimare.

NĂPĂSTUÍRE s. v. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă.

năpăstuire f. asuprire: rădicase ură prin năpăstuirile sale OD.

NĂPĂSTUIRE s. 1. nedreptățire, oropsire, persecutare, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

năpăstuire s. v. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. ȘOAPTĂ.