minți

MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de-ți stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A afirma în mod conștient un neadevăr, a denatura adevărul, a spune minciuni. De ce mă pune pe mine să mint în locul lui? Să mă fac de rîs? DEMETRIUS, C. 18. Nu, nu te iubesc, sărmană copilă! De ți-am și spus-o, am mințit. NEGRUZZI, S. I 55. Zis-a badea c-a veni Pînă-n fundul grădinii.. D-a mințit și n-a venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. ◊ Expr. Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de-ngheață apele) = spune minciuni foarte mari, gogonate. Minte de stă soarele-n loc, iar luna să bagă după nor de rușine. RETEGANUL, P. I 30. ◊ Tranz. (Rar) Te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute. Și mai mari și mai mărunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. ◊ Tranz. (Neobișnuit, cu privire la basme, snoave etc.) A povesti. (Atestat în forma regională minț) încordați-vă urechile, căscați-vă gurile și ascultați să vă mință nenea Ionuț o poveste asemenea căreia n-a fost, nici nu este. BOTA, P. 114. ◊ Tranz. A induce în eroare; a amăgi, a înșela. Vai de mine! cum poți minți oamenii astfel! SADOVEANU, Z. C. 254. Oare ochii ei o mint, Sau aievea-i, adevăru-i? Flori de tei el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. EMINESCU, O. I 103. Iepurile fricos și vulpea vicleană cari, fiecare dupe firea sa, se silesc a-și minți gonacii. ODOBESCU, S. III 41. ◊ Absol. Un tînăr – zmeu năprasnic cu ochi ce sorb și mint. MACEDONSKI, O. I 24. ◊ Fig. Ca să mai mintă așteptarea, Constantin a început să fumeze. GALACTION, O. I 146. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu puțină mîncare; a-și amăgi foamea. Îmi mai minții nițel foamea cu poamele ce găseam. GORJAN, H. I 133. – Prez. ind. și: mințesc (RETEGANUL, P.III 84), (învechit și regional) minț.

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 sg. și pl. míntă

MINȚÍ vb. 1. (fam. fig.) a se bărbieri. (Nu mai ~ atâta!) 2. (reg. și fam.) a minciuni, (fam.) a tromboni. (Te rog să nu mă ~!) 3. v. înșela. (I-a ~ cu vorbe frumoase.)

mințí (mințít, mințít), vb. – A spune minciuni. – Megl. mint, istr. mintu. Lat. mentĭre (Pușcariu 1088; Candrea-Dens., 1135; REW 5510), cf. it. mentire, prov., fr., cat., sp., port. mentir. Cf. minciună. – Der. nemințit, adj. (care nu a fost dezmințit nici contrazis); desminți, vb. (a contrazice), format după fr. démentir; mințitor, adj. (mincinos), cuvînt rar, formație internă a rom., pe care REW 5511 o derivă din lat. mentitor.

A MINȚÍ mint 1. tranz. A induce în eroare (recurgând la minciuni); a face să ia un neadevăr drept adevăr; a înșela; a păcăli; a amăgi. 2. intranz. A spune minciuni; a fi mincinos; a amăgi. /<lat. mentiri

mințì v. a nu spune adevărul. [Lat. MENTIRl].

mint și (est) -țésc, a -í v. intr. (lat. mentiri și mentire, it. mentire, pv. fr. cat. sp. pg. mentir. V. mincĭună). Spun mincĭunĭ. V. tr. Înșel pe cineva pin mincĭunĭ saŭ spun cuĭva mincĭunĭ. Fig. Urechea mea nu mă minte. – În est ob. spun mincĭunĭ.

mințésc, V. mint.

MINȚI vb. 1. (fam. fig.) a se bărbieri. (Nu mai ~ atîta!) 2. (reg. și fam.) a minciuni. (Te rog să nu mă ~!) 3. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smoni, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe frumoase.)

IL FAUT BONNE MÉMOIRE APRÈS QU’ON A MENTI (fr.) trebuie o memorie bună după ce ai mințit – Corneille, „Le menteur”, act IV, scena 5.

a minți (pe cineva) de la obraz expr. a minți (pe cineva) cu nerușinare, fără a încerca să pară măcar convingător.

A MINȚI a aburi, a o arde în terțe, a arunca jargoane, a se bărbieri, a se căca pe el, a se căca împrăștiat, a o da în tango (cu cineva), a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul / cu zăhărelul, a se face broască la pământ, a îndruga verzi și uscate, a mânca căcat / ciuperci / praz / rahat, a minți de îngheață apele / de stinge, a minți (pe cineva) la obraz, a pune bărbi / calupul / perucă (cuiva), a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri, a răspândi bășini, a scoate panglici pe nas, a spune gogoși / ocabele, a tăia piroane, a tromboni, a turna gogoși, a se ține de goange / iordane, a umbla cu cioara vopsită, a vinde gogoși.

a minți de îngheață apele / de stinge expr. a spune minciuni foarte mari, a exagera.