minciunit

MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

minciuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. minciuneáscă

MINCIUNÍ vb. v. minți.

A MINCIUNÍ ~ésc 1. tranz. pop. A induce în eroare, recurgând la minciuni; a minți; a înșela. 2. intranz. A umbla cu minciuni. /Din minciună