miluit

MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

miluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miluiáscă

MILUÍ vb. v. ajuta.

MILUÍ vb. v. absolvi, alinta, conjura, cruța, dezmierda, ierta, implora, îndura, milostivi, mângâia, salva, scăpa, scuti.

A MILUÍ ~iésc tranz. (persoane) 1) A trata în semn de milă. 2) A înconjura de atenție manifestând milă. /<sl. milovati

miluite s. pl. v. IELE.