maximum

MÁXIMUM s. n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim¹. ◊ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim¹. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spațiul maxim² posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

MÁXIMUM s. n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim¹. ◊ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim¹. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spațiul maxim² posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

MÁXIMUM s. n. Cea mai mare valoare (peste care nu se poate trece sau nu este necesar să se treacă); maxim. încleștați pe ciocanele de abataj, ca pe niște mitraliere, ei [minerii] le mînuiesc cu repeziciune, cu maximum de putere de care sînt în stare. BOGZA, V. J. 117. Cînd nenea Iorgu o lua cu «nenișorule», însemna că a ajuns la maximum de indignare. C. PETRESCU, S. 104. ◊ (Adverbial) Cel mult. Cînd vine Iloveanu? – Cred, în maximum zece-douăsprezece zile. C. PETRESCU, R. DR. 201. Domnilor, în maximum trei zile vreau să avem ordine, liniște și pace în județ! REBREANU, R. II 226.

máximum¹ adv. (~ doi)

*máximum² (la ~) loc. adv.

máximum³ s. n., art. máximumul

la máximum loc. adv.

máximum adv.

máximum s. n., art. máximumul

MÁXIMUM s. maxim. (~ul unei valori.)

MÁXIMUM s.n. Cea mai mare valoare pe care o poate lua o mărime variabilă; maxim. ♦ Punct, limită superioară. ◊ La maximum = în cel mai înalt grad. // adv. Cel mult. [< lat., fr. maximum].

MÁXIMUM I. s. n. 1. punct, limită superioară. 2. cea mai mare cantitate, valoare, intensitate etc. ◊ la maximum = în cel mai înalt grad. II. adv. cel mult. (< fr., lat. maximum)

MÁXIMUM¹ n. Valoare reprezentând extrema superioară (atinsă de o cantitate variabilă); limită superioară. ~ul temperaturii. /<lat. maximum, fr. maximum

MÁXIMUM² adv. Cel mult. /<lat. maximum, fr. maximum

maximum adv. cel mai mult.

*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență, aforizm, cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-).

MAXIMUM s. maxim. (~ul unei valori.)

Chrysanthemum maximum Ram. (syn. Leucanthemum maximum DC.), « Margaretă ». Specie care înflorește vara. Capitul (cca 7 cm diametru) în vîrful unei tije drepte, flori mari, albe, cu centrul galben. Frunze mari, cărnoase, lucioase, netede. Plantă vivace, cca 90 cm înălțime (Pl. 21, fig. 124).

Equisetum telmateia Ehrh. (syn. E. maximum Lam.). Plantă erbacee, perenă, rezistă iarna afară. Tulpini fertile albe-roșietice, cu diametrul pînă la 1 cm (apar înaintea celor sterile), simple, la vîrf poartă un spic oblong-cilindric, obtuz, format din sporangi cu numeroase vagine groase, laxe, întinse, adînc-crestate în cca 30 de dinți liniari. Cele sterile, cu diametrul de peste 1 cm, robuste, albe sau verzui, netede, drepte, verticilat-ramificate, cu cca 35 ramuri simple în 8 muchii, arcuite și pendente, tecile membranoase cu 4-5 dinți.

Heracleum lanatum Michx. (syn. H. maximum Bartram). Specie care înflorește vara. Flori albe, în umbelă mare, sepale lanceolate. Fructe ovate, în tinerețe pubescente. Frunze penate, cu 3 foliole bi- sau trilobate, cu vîrf scurt, ascuțit sau bont și marginea crestată, pe partea inferioară pubescente. Tulpină fistuloasă, cu șănțulețe, cca 2,5 m înălțime.

Sedum telephium L. (syn. S. maximum L.). Specie care înflorește vara. Flori mici, albe sau galbene-verzui, rar puțin roșietice, dispuse într-un corimb terminal. Frunze verzi, suculente, cele superioare alungit-eliptice, ovate, la bază cordate, deseori opuse sau așezate cîte 3 în verticile, glabre, dentate, plane, cele inferioare cu buza lată, sesile. Plantă perenă, erbacee, cu tulpini ramificate sau simple, pînă la 60 cm înălțime, cu rădăcini napiforme.