matematică

MATEMÁTICĂ, matematici, s. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). – Din lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica.

MATEMATÍCĂ, matematici, s. f. Știința care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale. Fusese chemat de domnul Moldovei ca dascăl de matematică și filozofie la Academia din Socola. EMINESCU, N. 52. Eu l-am autorizat ca să ia un repetitor de matematică. GHICA, A. 512.

matemátică (știință) s. f., g.-d. art. matemáticii; pl. matemátici

matemátică (știința) s. f., g.-d. art. matemáticii; pl. matemátici

MATEMÁTICĂ s.f. Știință care studiază mărimile, relațiile cantitative și formele spațiale. [Cf. lat. mathematica, it. matematica, fr. mathématique].

MATEMÁTICĂ ~ci f. Știință care studiază mărimile, relațiile cantitative și formele spațiale, ce pot fi calculate și măsurate. [G.-D. matematicii] /<lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica

matematìce f. pl. știintă ce are de obiect mărimile măsurabile. Numele de matematice a fost în special rezervat aritmeticei (număr), geometriei (întindere) si mecanicei (forță), cari,, din cauza preciziunii lor, sunt considerate ca științe prin excelență.

MATEMÁTICĂ (< fr., lat., it.) s. f. Știință care studiază, cu ajutorul raționamentului deductiv, proprietățile entităților de natură abstractă (ex. numere, puncte, mulțimi etc.), precum și relațiile dintre acestea. Noțiunile cu care operează matematica sunt obținute prin abstractizarea proprietăților calitative specifice ale obiectelor și fenomenelor din lumea înconjurătoare, nedepinzând deci de conținutul concret al acestora. Definirea noțiunilor și a relațiilor dintre ele se face cu precizie maximă, iar concluziile și rezultatele la care se ajunge sunt valabile numai dacă au fost riguros demonstrate. V. algrebră, analiză, geometrie.