marmora

MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură, colorînd materialul prin anumite procedee.

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorá vb., ind. prez. 1 sg. marmoréz, 3 sg. și pl. marmoreáză

MARMORÁ vb. I. tr. A colora dând aspect de marmură (unui material). [< germ. marmorieren].

MARMORÁ vb. tr. a da aspect de marmură (unui material. (< germ. marmorieren)

A MARMORÁ ~éz tranz. (materiale) A face să capete aspect de marmură; a face să fie ca de marmură. ~ piatra de construcție. /Din marmură

marmorá v. a da hârtiei colori variate.

LA MÁRMORA-FERRÉRO, Alfonso, marchiz di (1804-1878), general și om politic italian. Ca ministru de Război (1848-1859), a reorganizat armata piemonteză. În Războiul Sardo-Austriac (1848-1849) s-a afirmat în bătăliile de la Pastrengo (3 apr. 1848), Borghetto și Peschiera (mai 1848). Comandant al armatei Piemontului (1855-1856) în Războiul Crimeii. Prim-min. al Regatului Sardiniei (1859-1860) și al Italiei (1864-1866). Comandant șef al armatei în Războiul Prusiano-Italo-Austriac, a fost înfrânt la Custozza (24 iun. 1866).