malacă

MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

MALÁC, malaci, s. m. Pui de bivol; vițelul bivoliței. Numai cît pomenise samsarii, de măsline, și cel leșinat se puse a suge cu buzele ca un malac. ALECSANDRI, T. 48. Acsenti a cumpărat... trei bivolițe cu malacii mici. IONESCU, M. 558. ♦ Fig. (Depreciativ) Om gras; p. ext. nătărău, prost. – Variantă: mălác (STĂNOIU, C. I. 99) s. m.

malác s. m., pl. maláci

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malác s. m., pl. maláci

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

MALÁC s. (ZOOL.) (reg.) bivolaș, turmac.

malác (maláci), s. m. – Bivol mic. Ngr. δαμαλάϰι „juncan”, din δαμάλι „vițel”, cf. bg. malak. Der. din gr. μαλαϰός „fraged, tînăr” (Cihac, II, 672; Berneker, II, 11; Tiktin) sau din bg., pusă în legătură cu sl. malŭ „mic” (Tiktin; Candrea) pare mai puțin probabilă.

MALÁC ~ci m. 1) Pui de bivol. 2) derp. rar Om gras și greoi. /<bulg. malak

malac m. vițel de bivol. [Cf. gr. mod. MALAKÓS, moale, plăpând].

malác m. (vgr. malakós, moale, delicat, de unde și bg. malak, malac. Cp. și cu ung. malac, purcel). Turmac, vițel de bivol.

MALAC s. (ZOOL.) (reg.) bivolaș, turmac.

malac, -ă, malaci, -e s. m., s. f., adj. (om) corpolent / masiv / zdravăn.