lumină

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis).

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice care impresionează ochiul omenesc, fiind emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente. În revărsat de zori, pe baltă, lumina face minuni. Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. GÎRLEANU, L. 16. Lămpi mari de bronz, cu globuri de porțelan, aruncă o lumină albă peste covoarele orientale. VLAHUȚĂ, O. A. III 5. Stelele strălucesc de o mai vie lumină. NEGRUZZI, S. I 58. ◊ Fig. Nu o să ne învrednicim să vedem o rază de lumină care să ne îndrepteze spre obșteasca fericire? GOLESCU, Î. 180. ♦ Prezența radiațiilor care impresionează ochiul. Ziua e tot mai caldă și în văzduhul senin e lumină mare și limpede. SADOVEANU, O. VI 233. În tot satul, numai la casa lui Moș Gheorghe se vede lumină. SP. POPESCU, M. G. 23. ◊ (Urmat de determinări în genitiv, indicînd timpul) Lumina dimineții. ▭ Abia începeau să se distingă lucrurile din casă, la lumina slabă a zorilor. BUJOR, S. 109. ◊ Fig. Camera tăcută, solemnă se umplu deodată de lumina și voioșia sănătoasă a tinereții. BART, E. 174. ◊ Lumină electrică v. electric. An-lumină = unitate întrebuințată în astronomie pentru măsurarea distanțelor mari, egală cu distanța străbătută de lumină într-un an. ◊ Loc. adv. Pe lumină = în timpul zilei, după ce s-a luminat de ziuă sau înainte de a se însera. M-am trezit pe lumină. ◊ Loc. prep. (Urmat de o determinare în genitiv) În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... În lumina materialismului dialectic, problemele teoretice științifice capătă un aspect concret și clar. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 10/2. (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu mijloacele..., cu ajutorul... Arată-ne, la lumina talentului tău, durerile și aspirațiile societății noastre de azi. VLAHUȚĂ, O. A. 452. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului. Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei. Și inima-mi umplut-au cu farmecele milei. EMINESCU, O. I 115; b) fig. a se naște. Creangă a văzut lumina zilei la Humulești. (Rar) La lumina mare = fățiș, în mod deschis, în văzul tuturor. A luptat pe față, cu curaj, la lumina mare, pentru libertate, contra despotismului. GHICA, S. A. 135. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere. Paserile își văd de hrană, gîgîlicii răsar iarăși la lumină și liniștea și pacea se lasă peste curtea mea. GÎRLEANU, L. 11. El la lumina zilei nu s-a mai arătat. ALEXANDRESCU, M. 11. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși la liman. O, minune! Iată-ne, iată, C-am ieșit iar la lumină. ALECSANDRI, T. I 438; b) a ieși la iveală, a deveni evident. Adevărul a ieșit la lumină; c) (învechit; despre tipărituri) a se publica, a deveni cunoscut publicului. Poeziile ei... vor ieși la lumină, căci am gînd să le tipăresc. NEGRUZZI, S. I 76. A scoate (pe cineva) la lumină = a scăpa de primejdii, a scoate dintr-o încurcătură. O, tu zînă adorată, Scoate-ne iar la lumină. ALECSANDRI. T. I 421. A pune (ceva) în lumină = a scoate ceva în evidență, a atrage atenția asupra...; a sublinia. A pune (ceva) într-o lumină frumoasă (sau zdrobitoare, urîtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. Peste cîteva zile se publicau mărturisiri, autografe, fotografii, care puneau într-o lumină zdrobitoare tot trecutul... prin care trecuse omul acesta. VLAHUȚĂ, O. A. III 6. A da lumină = a lumina. (Fig.) Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zîna cu farmece cerești. EMINESCU, O. IV 430. A da la lumină v. da (I 11). A vedea lumina tiparului = a fi publicat, a fi tipărit. Limpede ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire, înseninare. Îi trecu repede peste față o lumină, ca și cum îi venise un gînd neașteptat. V. ROM. noiembrie 1953, 125. N-are nici o lumină pe față tata. STANCU, D. 141. În ochii lui adînci plutea iarăși o lumină cumplită. SADOVEANU, O. I 432. 2. Izvor sau sursă de lumină (I 1). Nici o lumină nu se zărea la fereastră. BUJOR, S. 106. Abu-Hasan a aprins lumini în odaie. CARAGIALE, O. III 80. Vor arde-n preajma mea Luminile-n dealuri. EMINESCU, O. I 225. ♦ (Popular) Lumînare. Se apropie de un paltin frumos, înalt și drept ca lumina. MARIAN, O. II 159. Fă-mă lumină de ceară Și mă pune subsuară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ♦ (Mai ales la pl., astăzi numai familiar) Unitate de măsură pentru fluxul luminos. Un bec de o sută de lumini înlocuise vechea lampă cu petrol. MIHALE, O. 401. 3. (Adesea determinat prin «ochilor») Pupilă. Avea ochi albaștri. Dacă-i priveai mai cu luare-aminte, vedeai lucind în jurul luminilor niște raze dese, aurii. GALAN, Z. R. 44. Ochii, cu luminile mărite, negre, luceau ațintiți, plini de gînduri. SADOVEANU, O. IV 66. Mă privi o clipă, cu zîmbetul pe față, drept în luminile ochilor. HOGAȘ, M. N. 21. ◊ (Poetic; ca termen de comparație, ca simbol pentru tot ce-i poate fi omului mai drag, mai de preț) Binele ce mi l-ai făcut mie nu ți-l pot plăti nici cu lumina ochilor. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri, a păzi cu cea mai mare atenție. Ei aveau numai o fată și o păzeau ca lumina ochilor. ISPIRESCU, L. 120. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească, ceea ce o ajută să priceapă limpede și adînc; învățătură, înțelepciune, cultură, educație. Școala dă lumină poporului. Fără lumina cărții nu se poate ieși din întuneric. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a explica, a clarifica o problemă. Victoriile în munca pașnică, înregistrate în țările de democrație populară, aruncă o lumină puternică asupra situației jalnice din țările capitaliste. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2371. A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a i se lămuri cuiva ceva, a pricepe, a înțelege. În capul lui Rață se făcu lumină... Știu totul, totul cum s-a petrecut. SAHIA, N. 77. A face apel (sau a apela) la luminile (cuiva) = a cere părerea unei persoane competente în materie. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Învechit; de obicei urmat de «apei», «cîmpului», «de apă» etc.) Suprafață. Locul ales e o mlaștină cu stuf și cu răchită, în mijlocul căreia a rămas o lumină de apă netedă. ODOBESCU, S. III 109. Urmînd a se împărți lumina cîmpului în trei părți... s-au scos pădurea 4105 pogoane 525 stînjeni. I. IONESCU, M. 650. [Orașul] este zidit pe o movilă... avînd nălțime peste 50 st, socotindu-să din lumina apii pînă în cel mai nalt loc al orașului. GOLESCU, Î. 169. 2. Gura scocului, stăvilarul morii. Apa cădea la moară de la înălțime de aproape doi stîngeni: prea era ridicată lumina morii. SLAVICI, V. P. 35. – Pl. și: (învechit) lumine (EMINESCU, O. IV 28).

lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni

lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni

LUMINA ÓCHIULUI s. v. pupilă.

LUMÍNĂ s. 1. v. strălucire. 2. lumină electrică = electricitate, energie electrică. (S-a întrerupt ~.)

LUMÍNĂ s. v. luminare, watt.

LUMINĂ VÉRDE s. v. aprobare.

LUMINĂ-DE-PĂDÚRE s. v. licurici.

Lumină ≠ întunecime, întuneric, obscuritate, umbră

lumínă (lumíni), s. f. – 1. Claritate, transparență. – 2. Strălucire, splendoare. – 3. Știință, cunoaștere. – 4. Făclie, corp luminos. – 5. Lumînare. – 6. Vedere. – Mr. lumină, lunină. Lat. lumina, pl. lui lūmen (Pușcariu 994; REW 5161; Tiktin). Schimbarea de accent se aplică poate prin confuzia terminației, cu suf. -ină, ca în albină, sulfină, tulpină etc. Candrea-Dens., 1016 și Candrea propune un intermediar lat. *luminina, care nu pare convingător. Sensul de lumină „pupilă”, este aproape general (ALR, I, 19). Der. lumina, vb. (a da lumină; a străluci; a clarifica; a ghida, a sfătui), din sec. XVII, și forma de conjug. pare der. din rom. (după Tiktin și Candrea, din lat. lumināre; după Candrea-Dens., 1017. din lat. *allumināre; conservarea lui i arată și o dependență directă de lumină); luminăciune, s. f. (înv., iluminare; înv., titlu de demnitate; înălțime, alteță); luminat, adj. (iluminat; cult; strălucitor; înv., înalt, calificativ oficial, în sec. XVII-XIX, cînd e vorba de voievod); luminăție, s. f. (înv., înălțime, titlu de demnitate); luminător, adj. (care lucește, care luminează; care iradiază; care clarifică); luminător, s. n. (ferăstruică, lucarnă); luminiș, s. n. (rariște, poiană; spațiu descoperit într-o pădure); luminiță, s. f. (lumină mică; plantă, Oenothera biennis); luminos, adj. (strălucitor, splendid, cult, instruit); luminoasă, s. f. (plantă, Clematis erecta), pe care Scriban îl derivă din rus. lomonos încrucișat cu luminos; strălumina, vb. (a ilumina); străluminat, adj. (mărit, slăvit). Cf. lume, lumînare. Der. neol. ilumina, vb., din fr. iluminer; iluminați(un)e (var. pop. luminație), s. f. (iluminație; sărbătoare nocturnă); înlumina, vb. (a ilumina; a prinde culoare), din fr. enluminer; luminozitate, s. f., din fr. luminosité. – Din rom. provine ngr. λουμίνι „candelă, lumînărică”.

LUMÍNĂ ~i f. 1) Radiație electromagnetică, emisă de un corp incandescent sau luminescent, care acționează asupra ochilor făcând vizibilă lumea înconjurătoare. ~a soarelui. ◊ A se face ~ a se face ziuă. Pe ~ la lumina zilei; după ce s-a luminat de ziuă sau înainte de a însera. A vedea ~a zilei a) a avea vedere; b) a se naște. A vedea ~a tiparului a apărea de sub tipar. (Limpede) ca ~a zilei absolut clar; de netăgăduit. 2) Sursă, izvor care luminează. * A aprinde ~a a aprinde ceva de luminat. ~ electrică iluminare pe bază de energie electrică. 3) Deschizătură din mijlocul irisului prin care pătrunde radiația electromagnetică a corpurilor incandescente sau luminescente; pupilă. ~a ochilor. 4) fig. Deșteptare a minții. * A se face ~ în capul (sau mintea) cuiva a deveni clar. 5) Deschidere liberă într-o construcție. [G.-D. luminii] /Probabil din lume

lumină f. 1. ceea ce luminează și face obiectele vizibile: lumina de la soare până la pământ ajunge în 8 1/4 minute; lumina ochiului, pupilă; 2. (poetic) ochiu: îngerași cu dulci lumini AL.; 3. lumânare, candelă, lampă aprinsă: aduceți o lumină; 4. părțile luminate într’un tablou; 5. gaură prin care se dă foc: lumina puștii; 6. fig. tot ce luminează spiritul: lumina filozofiei; 7. pl. cunoștințe: a recurge la luminile cuiva; 8. vileag, publicitate: a ieși, a scoate la lumină. [Vechiu-rom. lumină = lat. LUMINA].

lumină f., pl. ĭ (lat. *lumina îld. lúmina, pl. d. lúmen, lúminis. V. lume). Raze pe care le răspîndește soarele orĭ focu și care fac ca ochiu să vadă ceĭa ce e înaintea luĭ. Lumînare, lampă, candelă aprinsă: aducețĭ o lumină. Mică deschizătură pin care te uĭțĭ pin vre-un instrument. Efecte de lumină imitate într’un tabloŭ: opozițiunea umbrelor și a luminilor produc clar-obscuru. Cantitatea de lumină la o lampă: această lampă are 14 luminĭ (luminează cît 14 lumînărĭ). Un pește numit și luminiță. Fig. Tot ceĭa ce luminează sufletu, știință: lumina filosofiiĭ, luminile științeĭ, a recurge la luminile cuĭva. Persoană foarte erudită: filosofiĭ îs niște luminĭ. Lumina ochĭuluĭ, pupila ochĭuluĭ. A ĭeși la lumină, a apărea, a se ivi. A scoate la lumină, a arăta, a face să apară. E lumină, soarele saŭ lampa luminează. Pe lumină, în timpu zileĭ.

lumina ochiului s. v. PUPILĂ.

lumină s. v. LUMÎNARE. WATT.

LUMINĂ s. 1. strălucire, (rar) străluminare, (înv. și pop.) vedere, (înv. și reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (~ soarelui.) 2. lumină electrică = electricitate, energie electrică. (S-a întrerupt ~.)

lumină-de-pădure s. v. LICURICI.

LUMINĂ. Subst. Lumină, luminiță (dim.), luminare, luminăție (rar), iluminare, iluminat, iluminație, luminat. Lumină naturală; lumină polarizată; lumină electrică; lumină rece; lumină monocromatică; lumină compusă; lumină polarizantă; lumină zodiacală. Luminozitate; luminescență; fosforescență, bioluminescență, chemiluminescență, fotoluminescență (fiz.), fluorescență. Refracție (fiz.); reflexie. Strălucire (rar), străluciu (rar), străluminare (rar), luminanță (fiz.); sclipire, sclipit, sclipitură, sclipeală (rar), reflex, scînteiere, sticlire, lucire, luciu, licăr, licărire, licărit, licăriș (rar). Fulger, fulgerare, fulgerătură (rar), străfulgerătură; fulgurație. Răsărit, răsărire, revărsarea zorilor, ivirea zorilor, zorit (rar), zori, faptul zilei. Sursă de lumină; soare; lună, foc; lampă; bec; far. Rază de lumină, rază; fascicul luminos; iradiație, iradiere. Lumen (fiz.). Lumenmetru. Optică. Optician. Foto- (fotocelulă; fotochimie; fotocromie; fotoelement; fotoenergetică; fotometrie etc.). Adj. Luminos, luminat, iluminat, plin de lumină; luminător, luminescent, strălucitor, strălucit, fosforescent, fluorescent, lucitor, luciu, lucios, sclipitor, sclipicios (reg.), sticlitor, sticlos, scînteietor, scînteios (înv.), licăritor; fulgurant; iradiant. Optic. Foto- (fotochimic; fotoconductiv; fotoelectric; fotometric etc.). Vb. A lumina, a răspîndi lumină, a emite lumină, a iradia, a fi luminos, a ilumina; a strălumina (rar); a străluci, a sclipi, a scînteia, a sticli, a luci, a licări; a fulgera, a străfulgera. A se lumina, a deveni luminos, a se umple de lumină. A revărsa raze. A miji de ziuă, a se zori (pop.), a zori de ziuă, a se revărsa (a se vărsa, a crăpa, a se crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) zorile (zorii, zori de zi, zori de ziuă); a da în fapt de zori, a se crăpa de ziuă, a se lumina de ziuă, a se face ziuă. V. dimineață, foc, surse de lumină.

culoáre-lumínă s. f. ♦ 1. Culoare de o mare luminozitate ◊ „Încrângăturile culorii-lumină reconsideră [...] tehnici și motive a căror putere eruptivă – cumulată într-un figurativ nostalgic ori polemic – își atestă perenitatea.” Luc. 18 II 67 p. 8. ♦ 2. Procedeu folosit de pictori ◊ „Mijlocul nou de lucru (acest termen devine impropriu) al pictorului este gama proiectoarelor cinematografice atât pentru ecrane plane cât și pentru cele adânci. Noul material se cheamă culoare-lumină, cu o gamă și cu o putere incomparabile. Material extra-ușor, ușor de mânuit, pe care îl dilatezi, îl comprimi și îl ștergi după voie.” R.lit. 11 X 73 p. 28; v. și Cont. 4 VIII 67 p. 6 //din culoare + lumină//

lumínă vérde sint. s. (fig.) Aprobare ◊ „Domnul S. a primit lumină verde.” R.l. 681/92 p. 3. ◊ „Lumina verde dată arheologilor n-a surprins pe nimeni.” Expres 29/94 p. 16. ◊ „Olandezul R.L. pare a fi obținut indispensabila lumină verde din partea americanilor, pentru a-i succeda lui W. Claes în funcția de secretar general al NATO.” R.l. 4 XI 95 p. 8 (după fr. feu vert, engl. green light; R. Zafiu în R.lit. 15/96, de unde am preluat și citatul din 1992)

lumínă, lumini, (lumnină, lumninea), s.f. – 1. (reg.) Lumânare: „Când e aproape de sfârșit, omului de regulă i se dă să țină o lumină în mână, ce reprezintă curățenia sufletească” (Bârlea, 1924, II: 472). Conform obiceiului, la capul mortului trebuie să ardă o lumânare pe toată perioada priveghiului (timp de trei zile), având credința că astfel sufletul acestuia va găsi drumul spre Lumea Cealaltă. „În locuț de lumninele / Îmi puneți patru nuiele” (Lenghel, 1962). Creștinismul a preluat lumânarea ca element de cult din Antichitatea greacă și romană. Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. 2. Lumina ochiului = pupila (ALR, 1964: 39). – Lat. *lumina < lat. lumen, luminis „lumină, claritate” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

lumínă, -i, (lumnină, lumninea), s.f. – 1. Lumânare: „Când e aproape de sfârșit, omului de regulă i se dă să țină o lumină în mână, ce reprezintă curățenia sufletească” (Bârlea 1924 II: 472). Conform obiceiului, la capul mortului trebuie să ardă o lumânare pe toată perioada priveghiului (timp de trei zile), având credința că astfel sufletul acestuia va găsi drumul spre Lumea Cealaltă. „În locuț de lumninele / Îmi puneți patru nuiele” (Lenghel 1962). Creștinismul a preluat lumânarea ca element de cult din Antichitatea greacă și romană. 2. Lumina ochiului, pupila (ALR 1964: 39). – Lat. lux „lumină”.

FIAT LUX! (lat.) să se facă lumină! – „Geneza”, I, 3. Căpătând un sens profan, aceste cuvinte au devenit deviza rațiunii care luminează, alungând întunericul ignoranței.

lumínă, lumini s. f. 1. Complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente, care impresionează ochiul omenesc. 2. Lumânare. 3. Fig. (Bis.) Simbol al luminii eterne, al izvorului vieții, Iisus Hristos; lumina adevărată, speranța, iubirea, viața, bucuria și adorația noastră, amintindu-ne că și noi suntem fii ai luminii. ◊ „Lumină lină...” = una dintre cele mai vechi cântări bisericești din timpul vecerniei, atribuită sf. martir Aftinoghen (†311), prin care se preamărește Tatăl ceresc, întrucât numai prin întruparea Fiului Său am ajuns la cunoașterea măririi dumnezeiești. 4. (În sintagma) Lumina ochiului = pupilă. – Din lume (înv.) „lumină”.

a face economie de lumină expr. (glum.) a dormi.

a face lumină expr. a lămuri / a clarifica o situație.

a îmbrăca în lumină expr. (în televiziune, cinematografie) a pregăti filmarea unui cadru.

a scoate la lumină expr. 1. a dezvălui, a expune. 2. a publica.

a vedea lumina tiparului expr. a fi tipărit, a fi editat.

a vedea lumina zilei expr. a se naște.

lumină s. f. sg. art. hot. (pop.) curent electric; lumină electrică

vine lumina expr. (pop.) este ziua de plată a facturii la energia electrică.