horhăire

HORHĂÍ, hórhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla în neștire, a rătăci, a cutreiera (pe drumuri necunoscute sau prin întuneric). – Et. nec.

HORHĂÍ, hórhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla în neștire, a rătăci (pe drumuri necunoscute sau prin întuneric). ♦ Tranz. A cutreiera un loc. – Magh. horholni.

horhăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. hórhăie, imperf. 3 sg. horhăiá

HORHĂÍ vb. v. bâjbâi, dibui, hoinări, orbecăi, pipăi, pribegi, rătăci, vagabonda.

A HORHĂÍ ~iésc pop. 1. intranz. A umbla mult fără orientare și fără rost (producând zgomot). 2. tranz. (locuri) A străbate în lung și în lat; a cutreiera. /<ung. horholni