hoinărire

HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără căpătâi. – Din hoinar.

hoinărí vb. (sil. hoi-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. hoinăreáscă

A HOINĂRÍ ~ésc intranz. 1) A fi hoinar; a rătăci; a vagabonda. 2) fig. fam. A umbla mult și fără rost (ca un hoinar); a rătăci; a vagabonda. /Din hoinar