halca

HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

HALCÁ, halcale, s. f. (Învechit) Verigă; cerc de fier folosit la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. Mîini ies turcii la halca, Sus, în Haidar-pașa. ALECSANDRI, P. P. 106.

halcá (înv.) s. f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále, art. halcálele

halcá s.f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále

halcá (halcále), s. f. – 1. Inel, belciug. – 2. Joc vechi, asemănător cu jocul de arșice din Spania. – Mr. hălcă. Tc. (h)alka (Șeineanu, II, 199; Lokotsch 801; Ronzevalle 82), cf. ngr. χαλϰᾶς, alb. halkë, bg., sb. halká.

halcà f. od. joc oriental care consta în aruncarea și petrecerea suliței printr’un cerc de fier (numit halca): mâini ies Turcii la halca POP. [Turc. HALKA, inel]. V. gerid.

halcá și alcá f. (turc. [d. ar.] halka; ngr. halkâs). Verigă. Un joc turcesc (obișnuit odinioară și în țările româneștĭ) și care consista în aruncarea uneĭ sulițe printr’o verigă. V. gerid.