gândit

gândit², ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 184 / Pl: ~iți, ~e / E: gândi] 1 Care a fost bine pătruns cu mintea, bine chibzuit. 2 (Îoc negândit²) Închipuit. 3 (Înv; d. persoane; îoc negândit²) Persoană care gândește (1) cu atenție și răbdare.

GÂNDÍT², -Ă, gândiți, -te, adj. Care a fost (bine) pătruns cu mintea; (bine) socotit, chibzuit. – V. gândi.

GÂNDÍT, -Ă, gândiți, -te, adj. Care a fost (bine) pătruns cu mintea; (bine) socotit, chibzuit. – V. gândi.

GÎNDÍT², -Ă, gîndiți, -te, adj. Pătruns cu mintea, cugetat, chibzuit. Cu mișcări liniștite și gîndite, luă toporul de jos. MIHALE, O. 509. Oratorul ne dete un discurs bine gîndit. BOLINTINEANU, O. 280.

GÂNDIT², -Ă, gândiți, -te, adj. Pătruns cu mintea; chibzuit. – V. gândi.

GÂNDÍT adj. 1. v. chibzuit. 2. v. judicios.

Gândit ≠ nechibzuit

GÎNDIT adj. 1. chibzuit, cumpănit, judicios, matur, serios, socotit, temeinic. (O judecată ~.) 2. bun, chibzuit, folositor, înțelept, judicios, rațional, rezonabil, socotit, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.)