fărâmița

fărâmița vtr [At: PANN, ap.TDRG / V: ~răm~, ~rămiți / Pzi: ~țez / E: fărâmiță] 1-2 A (se) transforma în fărâmițe.

FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.

FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.

FĂRÎMIȚÁ, fărîmițez, vb. I. Tranz. A face fărîmițe, a fărîma mărunt. A fărîmița pîinea. ◊ Fig. Burghezia caută să fărîmițeze forțele oamenilor muncii pe naționalități. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1.

fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză

fărâmițá vb., ind. prez. 1 sg. fărâmițéz, 3 sg. și pl. fărâmițeáză

FĂRÂMIȚÁ vb. v. mărunți.

A FĂRÂMIȚÁ ~éz tranz. (corpuri fragile) A face să se fărâmițeze. /Din fărâmiță

A SE FĂRÂMIȚÁ se ~eáză intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăți mici de tot. /Din fărâmiță

fărămițà v. a face mici fărăme.

FĂRÎMIȚA vb. a mărunți, a sfărîma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment.)