foarfecă

FOÁRFECĂ, foarfeci, s. f. 1. Unealtă sau mașină-unealtă pentru tăiat, acționată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar și fiind unite între ele la mijloc cu un șurub. ♦ Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mișcarea lamelor unei foarfeci, practicată în unele sporturi. 2. (Ec.; în sintagma) Foarfeca sau foarfecele prețurilor = decalaj între diferite prețuri. 3. Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 4. (Bot.; în compusul) Foarfeca-bălții = plantă acvatică (submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei (Stratiotes aloides). – [Var.: foárfece (pl. foarfece), s. n., foárfec s. m.] – Lat. forfex, -icis.

FOÁRFECĂ s. f. v. foarfece.

FOÁRFECĂ s. f. v. foarfece.

FOÁRFECE, foarfece, s. n. (Și în forma foarfecă s. f.) Unealtă sau mașină-unealtă pentru tăiat, compusă din două lame tăioase încrucișate, avînd fiecare cîte un mîner inelar și fiind unite între ele la mijloc printr-un șurub. Cuconu Grigore era gătit... cu barba îndreptată din țăcăneala foarfecelui lui Lupu-bărbierul. SADOVEANU, O. IV 89. Treci foarfecile tale prin barba lui de țap. MACEDONSKI, O. I 169. Am cerut o câțuie și foarfeci; am tăiat fărîmele scrisoarea. NEGRUZZI, S. I 66. – Variante: foárfecă, foarfeci (SAHIA, U.R.S.S. 180, HOGAȘ, DR. II 172), s. f., foárfec, foarfeci (MARIAN, S. 61), s. m.

foárfecă s. f., g.-d. art. foárfecii; pl. foarfeci

foárfecă (foárfeci), s. f. – Unealtă pentru tăiat. – Mr. foarfică, megl. foarfiți. Lat. fŏrfĭcem (Pușcariu 633; Candrea-Dens., 624; REW 3435; DAR), cf. it. forbici (calabr. fórfica, puórfice, sard. forfige). La origine trebuie să fi fost un pluralia tantum, de la forficos; foarfecă este un sing. analogic modern. Der. forfeca, vb. (a tăia; a zdrobi; a mesteca), ar putea reprezenta direct. lat. fŏrficāre (Pușcariu 632; Candrea-Dens., 625; DAR), cf. astur. aforfegar (J. Malkiel, Rom. Phil., IX, 65); forfecar, s. m. (rădașcă); forfecare, s. f. (rezistență tangențială); forfecări, s. f. pl. (varietate de campanule); forfecel, s. m. (insectă, Rhynchites cupreus); forfecuță, s. f. (dim. al lui foarfecă; pasăre mică, Loxia curvirostra).

foarfeci f. pl. unealtă compusă din două limbi tăioase, împreunate cu un șurup sau cuiu. [Lat. FORFICEM].

foárfece (oa dift.) n., pl. tot așa, ca nume, foale, clește (lat. fŏrfex, fórficis a.î, d. fŏrceps, fórcipis, clește, din *formiceps [fŏrmus, ferbinte, și capere, a apuca]; it. fórbici, fr. forces. V. forceps, principe, încap, încep). Un instrument compus din doŭă cuțite unite pintr’un cuĭ și care se strîng ca niște fălcĭ cînd tăĭem cu ele pînză, hîrtie, ĭarbă, ș. a. – Se zice ob. foarfecele mele (pl.), care a fost considerat ca un f. pl. Apoĭ, nearticulat, s’a zis foarfecĭ, și de aci un noŭ f. foarfecă, pl. ĭ (saŭ direct după lat. forfex [f.], ca salcă, nucă).

foarfecă, foarfece s. f. (în fotbal) lovire a mingii printr-o mișcare de forfecare a picioarelor.