exilare

esilare sf vz exilare

exilare sf [At: VASICI, M. II, 67/3 / V: (înv) esi~ / P: eg-zi~ / Pl: ~lări / E: exila] 1 Îndepărtare definitivă (sau temporară) a unei persoane din țara sau din localitatea de origine Si: depărtare, expulzare, surghiunire, (rar) exilație (1), (înv) desțărare. 2 Emigrare. 3 (Rar) Izgonire.

EXILÁRE, exilări, s. f. Acțiunea de a (se) exila. [Pr.: eg-zi-] – V. exila.

EXILÁRE, exilări, s. f. Acțiunea de a (se) exila. [Pr.: eg-zi-] – V. exila.

EXILÁRE s. f. Acțiunea de a (se) exila; surghiunire. Exilarea a doi frați Văcărești la Chipru, unde se prăpădi unul dintr-înșii, nu descurajă de loc pe romîni. BĂLCESCU, O. I 72.

exiláre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exilắrii; pl. exilắri

exiláre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exilării; pl. exilări

EXILÁRE s. 1. v. surghiunire. 2. v. exil.

EXILÁRE s.f. Acțiunea de a (se) exila. [< exila].

EXILARE s. (JUR.) 1. alungare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, surghiunire, (livr.) relegare, relegație. (~ cuiva din patria sa.) 2. exil, pribegie, surghiun, surghiunire, (astăzi rar) proscriere, proscripție, (înv.) străinătate, surghiunie, surgunlîc, urgie, zatocenie. (A luat calea ~.)