dodăire

dodăí (-ăésc, -ít), vb. – A deranja, a neliniști, a întrista. – Var. dodei. Sl. dodĕjati (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 169; Cihac, II, 97), cf. sb. dodejati. Sec. XVI-XVII, înv. – Der. dodăială (var. dodeială), s. f. (supărare, necaz); dodăitor, s. m. (urmăritor, vrăjmaș); dodie, s. f. (supărare, deranj).

dodăĭálă, dodăĭésc v. dodeĭ-.

dodeĭesc v. tr. (vsl. dodĕĭati, sîrb. dódijati, dojaditi. V. nădăĭesc). Vechĭ. Incomodez, supăr, necăjesc, molestez (Cost. 1, 262). – Și dodăĭesc și dodiesc.