disciplina

discipliná vtr [At: NEGULICI / Pzi: ~néz / E: fr discipliner] 1-2 A (se) obișnui cu spiritul de disciplină (1).

DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.

DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.

DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. A obișnui (pe cineva) cu spiritul de disciplină, de ordine, cu ascultarea. (Fig.) Văzui apoi sate... clădite în lungul unor mlaștini unde e disciplinată apa în canaluri. SADOVEANU, M. C. 122.

discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză

discipliná vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. disciplinéz, 3 sg. și pl. disciplineáză

DISCIPLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. [Cf. fr. discipliner, it. disciplinare, lat. disciplinari].

DISCIPLINÁ vb. tr., refl. a (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. (< fr. discipliner, lat. disciplinari)

A DISCIPLINÁ ~éz tranz. A face să se disciplineze. /<fr. discipliner

A SE DISCIPLINÁ mă ~éz intranz. A se obișnui cu disciplina; a căpăta spirit de disciplină. /<fr. discipliner

disciplinà v. a supune unei regule uniforme.

* disciplinéz v. tr. (lat. disciplinor, -ári). Supun disciplineĭ, fac să fie ascultător. Fig. Iron. Învăț minte (pintr’o bătaie orĭ pedepsă).