dezmăța

dezmățá [At: VALIAN, V. / S și: (înv) desm~ / Pzi: dezmắț / E: dezmățat] 1-2 vtr (Înv; d. țesături) A (se) zdrențui. 3 vr (D. oameni) A umbla cu hainele desfăcute, rupte, murdare etc. 4 vr (D. oameni) A duce o viață de dezmăț (1) Si: a se destrăbăla, a se desfrâna, a se deprava. 5 vt (Înv; c.i. bunuri materiale, bani) A risipi.

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe

dezmățá vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezméți, 3 sg. dezmáță; conj. prez. 3 sg. și pl. dezméțe

DEZMĂȚÁ vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.

A SE DEZMĂȚÁ mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat

dezmăța vb. v. CORUPE. DECĂDEA. DEPRAVA. DESFRÎNA. DESTRĂBĂLA. PERVERTI. STRICA. VICIA.