dezmânia

dezmâniá vtr [At: PALIA (1581), 132/11, cf 369 / V: (reg) diz~ / S și: desm~ / P: ~ni-a / Pzi: ~mấnii, (rar) ~iéz / E: dez- + mânia] 1-2 (Îvp) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia Si: a (se) liniști, a (se) calma.

DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia.

DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Dez- + mânia.

DEZMÎNIÁ, dezmînii, vb. I. Refl. A se împăca, a se îmblînzi, a nu mai fi supărat, a se îmbuna. Se mînia foarte ușor și se dezmînia tot atît de ușor. EMINESCU, N. 87. Voinic auzea... Să dezmînia. PĂSCULESCU, L. P. 154. (Cu pronunțare regională) Vorba ceea: în care cămeșă s-a măniet, într-aceea s-a dezmînia! CREANGĂ, A. 98. ◊ Tranz. Mă uitai pe vale-n jos, Văzui dorul mînios. Cum să fac ca să-l dezmînii? ȘEZ. I 49. – Pronunțat: -ni-a. - Prez. ind. și: dezmîniez.

DEZMÂNIÁ vb. v. calma, domoli, îmblânzi, îmbuna, împăca, liniști, potoli.

A se dezmânia ≠ a se mânia

dezmînia vb. v. CALMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. ÎMBUNA. ÎMPĂCA. LINIȘTI. POTOLI.