desistat

desistát¹ sn [At: MDA ms / V: (rar) dezi~ / Pl: ~uri / E: desista] 1-2 Desistare (1-2). 3 Abținere.

desistát², ~ă a [At: MDA ms / V: dezi~ / Pl: ~ați, ~e / E: desista] 1 (Jur) Care a renuntat la o acțiune, la un drept care urma să fie valorificat pe cale juridică. 2 Care s-a abținut. 3 Care s-a lăsat de ceva.

DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister.

desistá vb., ind. prez. 1 sg. desistéz, 3 sg. și pl. desisteáză

DESISTÁ vb. (JUR.) a renunța. (~ la o pretenție.)

DESISTÁ vb. I. refl. A se lăsa de, a renunța (la ceva). [P.i. -ez și desíst. / < fr. désister].