descompunere

descompúnere sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: descompune] 1 Desfacere în părțile componente Si: descompus¹ (1). 2 (Fig) Destrămare. 3 Alterare a unor materii, corpuri organice Si: descompus¹ (3). 4 (Fig; d. oameni) Schimbare prin deformare a caracterului, înfățișării morale sau fizice Si: descompus¹ (4). 5 (Fig) Crispare a feței Si: descompus¹ (5). 6 Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structura mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă Si: descompus¹ (6).

DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune.

DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune.

DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. 1. Desfacere a unui obiect, a unui corp etc. în elementele sale componente. Descompunerea apei în oxigen și hidrogen. ◊ Descompunerea luminii = punerea în evidență a razelor colorate din care este compusă lumina albă naturală. (Mat.) Descompunerea unui număr în factori primi = operație aritmetică pentru aflarea factorilor primi care compun acel număr. ♦ Fig. Dezmembrare, destrămare. Descompunerea imperiului sclavagist. ▭ [Imperiul turc și cel austriac] sînt două imperii în descompunere. CAMIL PETRESCU, B. 203. 2. Alterare, putrezire, dezagregare. Cadavrul a intrat în descompunere. 3. Fig. Deformare a caracterului, a înfățișării morale sau fizice a cuiva. Descompunere morală.

descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri

descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri

DESCOMPÚNERE s. 1. desfacere, despărțire, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp dezintegrat.) 2. v. putrefacție. 3. v. alterare. 4. v. râncezire.

DESCOMPÚNERE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, dezmembrare, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.

Descompunere ≠ compunere

DESCOMPÚNERE s.f. Acțiunea de a (se) descompune și rezultatul ei; desfacere; stricare, putrezire, alterare. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă. [< descompune].

DESCOMPÚNERE s. f. 1. acțiunea de a (se) descompune. 2. reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă. (< descompune)

DESCOMPÚNERE ~i f. 1) v. A DESCOMPUNE și A SE DESCOMPUNE. 2) Reacție chimică în procesul căreia dintr-o substanță cu structură moleculară mai complexă se obțin mai multe substanțe având structură moleculară mai simplă. /a (se) descompune

descompunere f. 1. acțiunea de a descompune și starea lucrului descompus; 2. fig. dezorganizare completă.

*descompunére f. Descompozițiune. Și dis-.

descompunere s. v. CORUPȚIE. DECADENȚĂ. DECĂDERE. DEPRAVARE. DESFRÎNARE. DESFRÎU. DESTRĂBĂLARE. DEZMĂȚ. DEZMEMBRARE. IMORALITATE. PERDIȚIE. PERVERSITATE. PERVERSIUNE. PERVERTIRE. PIERZANIE. PIERZARE. STRICĂCIUNE. VICIU.

DESCOMPUNERE s. 1. desfacere, despărțire, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp dezintegrat.) 2. putrefacție, putrezire, (rar) putrefiere, (înv.) putrejune, putrezeală, putreziciune. (~ unui cadavru.) 3. acrire, alterare, fermentare, împuțire, înăcrire, stricare. (~ mincării.) 4. alterare, rîncezire, stricare. (~ a unei materii grase.)

DESCOMPUNERE. Subst. Descompunere, destrămare, dezmembrare, dezarticulare, dezarticulație; dezintegrare, fisiune, fisionare, dezagregare, dizolvare. Împărțire, împărțeală, divizare, diviziune, fărîmițare. Divizibilitate. Desfacere, desfăcut, despărțire, demontare, demontat. Electroliză; hidrolizâ. Analiză, analizare; disecare, disecție. Distrugere, sfărîmare, desființare, devastare, mistuire, mistuială (rar). Stricare, putrefacție, putrefiere (livr.), putrezire, putregăire (rar), putrezeală, rîncezire, rîncezeală; alterare,; ruginire; mucegăire, mucezeală, mucezire. Putregai, putrejune (înv.); rugină, ruginitură; cangrenă. Cadavru, leș, mortăciune, hoit, stîrv, putreziciune, putrezime (rar), putrezitură (rar), putriditate (livr.). Alterabilitate. Adj. Descompus, destrămat, dezarticulat, dezintegrat, dezagregat, dizolvat. Împărțit, desfăcut, despărțit, fărîmițat; distrus, sfărîmat, desființat. Stricat, alterat, putred, putrid (livr.), putrezit, putrescent (livr.), putregăit (rar), putregăios (pop.); mucezit, mucegăit; ruginit; rînced, rîncezit. Alterabil, putrescibil (livr.), putrefiabil (livr.). Fisionabil; divizibil; demontabil. Vb. A se descompune, a se diviza, a se divide, a se destrăma, a se desface, a se dezmembra, a se dezarticula; a se dezintegra, a se dezagrega, a se dizolva. A se fărîmița, a se sfărîma, a se distruge, a se mistui. A se strica, a se altera, a putrezi, a mucegăi, a mucezi, a putregăi (rar), a rugini, a se putrefia (livr.), a intra în putrefacție, a se cangrena. A descompune, a destrăma, a dezorganiza; a dezmembra, a dezarticula; a dezintegra, a fisiona, a dezagrega, a dizolva. A împărți, a diviza, a divide, a îmbucăți, a face bucăți, a fărîmița. A desface, a demonta. A distruge, a nimici, a sfărîma, a desființa, a devasta, a mistui. V. dezordine, dispersare, distrugere, moarte, separare.