deposeda

deposeda vt [At: IORGA, L. II, 206 / V: (înv) desp~ / Pzi: ~déz / E: fr déposséder] A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept.

DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder.

DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder.

DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept, a lua cuiva stăpînirea pe care o are asupra unui lucru. În 1610, țăranii din ținutul Turzii, fiind deposedați de pămînturile lor, s-au răsculat. IST. R.P.R. 229.

deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză

deposedá vb., ind. prez. 1 sg. deposedéz, 3 sg. și pl. deposedeáză

DEPOSEDÁ vb. a jefui, a prăda, (livr.) a spolia, (fig.) a despuia. (L-a ~ de tot ce-a avut.)

DEPOSEDÁ vb. I. tr. A lua cuiva posesiunea unui lucru; a lipsi pe cineva de un lucru sau de un drept. [< fr. déposséder].

DEPOSEDÁ vb. tr. a lipsi pe cineva de un lucru sau de un drept. (< fr. déposséder)

A DEPOSEDÁ ~éz tranz. (persoane) A lipsi de ceva; a priva. /<fr. déposséder

*deposedéz v. tr. (fr. de-posseder, d. posséder, a poseda). Scot din posesiune, despoĭ: a deposeda pe cineva de drepturĭ, de casă. Maĭ rar și desp-.

DEPOSEDA vb. a jefui, a prăda, (livr.) a spolia, (fig.) a despuia. (L-a ~ de tot ce-a avut.)