dentist

dentíst, ~ă smf, a [At: (a. 1826) BV. III, 603 / V: dan~, dandíst / Pl: ~iști, ~e / E: fr dentiste, ger Dentist] 1-2 (Medic) specializat in dentistică Si: stomatolog.

DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist.

DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f., adj. (Medic) specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist.

DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în tratamentul bolilor de dinți; stomatolog. Îi zvîrle un ziar lui Sofron, să-i treacă timpul mai ușor, ca un client în sala de așteptare a dentiștilor. C. PETRESCU, Î. II 232.

!dentíst s. m., pl. dentíști

!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste

dentíst adj. m., s. m., pl. dentíști; f. sg. dentístă, pl. dentíste

DENTÍST s. (MED.) stomatolog.

DENTÍST, -Ă adj., s.m. și f. Specialist (medic, tehnician) în tratarea bolilor de dinți; stomatolog. [Var. dantist, -ă s.m.f. / < fr. dentiste, cf. germ. Dentist, it. dentista].

DENTÍST, -Ă s. m. f. medic specialist în stomatologie. (< fr. dentiste, germ. Dentist)

DENTÍST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Medic specializat în boli de dinți; stomatolog. /<fr. dentiste

dentist m. chirurg care curăță, vindecă sau scoate dinți.

*dentíst, -ă s. (fr. dentiste; it. dentista). Medic de dințĭ.

DENTIST s. (MED.) stomatolog.

a rămâne afiș / bujbe / ca la dentist / cu gura căscată / mască / tablou expr. a fi uluit, a rămâne uimit / uluit.