demoralizare

demoralizáre sf [At: ASACHI, S. L. II, 80 / V: (înv) desm~ / Pl: ~zắri / E: demoraliza] 1 (Înv) Corupție (1). 2 Descurajare.

DEMORALIZÁRE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza.

DEMORALIZÁRE, demoralizări, s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza.

DEMORALIZÁRE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare. Slăbiciunea fundamentală a armatelor imperialiste constă într-aceea că războiul nejust, în slujba căruia sînt puse, duce la demoralizarea ostașilor și creează premisele descompunerii acestor armate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2438. 2. (Învechit) Imoralitate. Ea cu limba ascuțită clevetește-ntreaga fire, Contra demoralizării propovăduie-nfocată. EMINESCU, O. IV 222.

demoralizáre s. f., g.-d. art. demoralizắrii

demoralizáre s. f., g.-d. art. demoralizării; pl. demoralizări

DEMORALIZÁRE s. v. descurajare.

DEMORALIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) demoraliza și rezultatul ei; stare de descurajare, demobilizare, depresiune, demoralizație. [< demoraliza].

demoralizare f. acțiunea de a demoraliza și starea celui demoralizat.

*demoralizațiúne f. (fr. démoralisation). Acțiunea de a demoraliza și starea celuĭ demoralizat. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

DEMORALIZARE s. depresiune, deprimare, descurajare, (livr.) marasm, (înv.) demoralizație, (fig.) demobilizare. (Stare de adîncă ~.)