călăfătuire

călăfătuire sf [At: LTR / V: -Ifă- / P: ~tu-i-re / Pl: ~ri / E: călăfătui] Astupare, cu calafat, a găurilor dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării Si: călăfătuit¹.

CĂLĂFĂTUÍRE, călăfătuiri, s. f. Acțiunea de a călăfătui și rezultatul ei. – V. călăfătui.

CĂLĂFĂTUÍRE, călăfătuiri, s. f. Acțiunea de a călăfătui și rezultatul ei. – V. călăfătui.

călăfătuíre s. f., g.-d. art. călăfătuírii; pl. călăfătuíri

călăfătuíre s. f., g.-d. art. călăfătuírii; pl. călăfătuíri

CĂLĂFĂTUÍRE s. calfatare. (~ a punții unei nave.)

CĂLĂFĂTUIRE (< ngr.) s. f. Operație de astupare cu calafat a rosturilor dintre scîndurile bordajelor sau ale punții unei nave din lemn în vederea etanșării; peste calafat se toarnă un strat de bitum.