cord

cord¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: lat cor, coris, cf cordial] (Atm) Inimă.

cord² sn [At: (a. 1638) IORGA, D. B. 66 / Pl: ~uri / E: mg kard] Spadă.

cord³ sn [At: LTR / E: fr corde] 1 Țesătură specială, formată din fire de urzeală bine răsucite și foarte rezistente. 2 Țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor.

cord⁴ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare.

CORD¹, corduri, s. n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis.

CORD¹, corduri, s. n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis.

CORD s. n. (Med.) Inimă. Atac de cord.

cord¹ (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri

cord (anat., tehn.) s. n., pl. córduri

CORD s. v. inimă.

CORD¹ s.n. Inimă. [< lat. cor].

CORD¹ s. n. (anat.) inimă. (< lat. cor, -dis)

cord (córduri), s. n. – Inimă. Lat. cor,-dis (sec. XIX). Termen medical. – Der. cordial, adj., din fr.; cordialitate, s. f.

CORD¹ ~uri n. Organ central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care asigură circulația sângelui în organism; inimă. Atac de ~. /<lat. cor, ~dis

CORD³ ~uri n. Cuțit special folosit în pielărie pentru operațiile de depilare. /Orig. nec.

CORD s. (ANAT., MED.) inimă.