convoi

convói sn [At: BELDIMAN, TR. 4 / Pl: ~oáie si (rar) ~uri / E: fr convoi, rus кoнвoй, it convoglio] 1 Șir de vehicule care transportă materiale, trupe etc. 2 Mulțime încolonată care merge în aceeași direcție și cu același scop. 3 Cortegiu.

CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio.

CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio.

CONVÓI s. 1. coloană, lanț, rând, șir, (reg.) trâmbă (Un ~ de care.) 2. v. procesiune.

CONVÓI s.n. Șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Șir de persoane care merg într-o anumită direcție, pe un anumit drum etc.; coloană. [Pl. -oaie, -oiuri. / < it. convoglio, fr. convoi].

CONVÓI s. n. șir de vehicule sau de oameni care se deplasează într-o anumită direcție; coloană; (spec.) cortegiu (funerar). ◊ formație de vase care navighează sub protecția unei escorte. (< fr. convoi)

*convóĭ n., pl. ĭurĭ și oaĭe (fr. convoi, d. convoyer, a escorta, lat. pop. conviare, d. con, împreună, și via, cale; rus. konvói). Șir, cortegiŭ: convoĭ funebru, convoĭ de care, de oamenĭ, de corăbiĭ, de căruțe, de proviziunĭ, de munițiunĭ ș.a.

CONVOI s. 1. coloană, lanț, rînd, șir, (reg.) trîmbă. (Un ~ de care.) 2. alai, cortegiu, procesiune. (Un lung ~ de înmormîntare.)