condamnat

condamnát¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: condamna] (Rar) 1-2 Condamnare (1-2).

CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna.

CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna.

CONDAMNÁRE, condamnări,- s. f. Faptul de a condamna. 1. (Jur.; în materie civilă) Obligarea unei persoane, prin judecată, de a da, a face sau a nu face ceva (predarea unui lucru, executarea unei lucrări, plata unei pensii alimentare, interzicerea de a trece pe locul altuia etc.). ◊ (În materie penală) Aplicarea, prin judecată, a unei pedepse față de o persoană. 2. Pedeapsă la care a fost condamnat cineva; osîndă. Condamnare la închisoare. 3. Dezaprobare severă, blam. În vorbele lui sună condamnarea.

CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osîndită printr-o sentință judecătorească. Aș fi vrut să-i spun că de un an și jumătate viața mea e o viață de spion și condamnat. CAMIL PETRESCU, P. 150.

condamnát s. m., pl. condamnáți

condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte

condamnát s. m., pl. condamnáți

condamnátă s. f., pl. condamnáte

CONDAMNÁT adj., s. 1. adj. (JUR.) osândit, pedepsit, (înv.) certat. (Persoană ~.) 2. s. (JUR.) deținut, ocnaș, osândit, pușcăriaș, (pop.) rob, (glumeț) pensionar. (Un ~ recalcitrant.) 3. adj. v. incurabil.

Condamnat ≠ grațiat

CONDAMNÁT, -Ă s.m. și f. Osândit, pedepsit (printr-o sentință judecătorească). [< condamna].

CONDAMNÁT, -Ă s. m. f. osândit (printr-o hotărâre judecătorească). (< condamna)

CONDAMNÁT ~tă (~ți ~te) m. și f. Persoană supusă la o pedeapsă prin judecată; persoană care ispășește o pedeapsă. /v. a condamna

condamnat a. și m. cel în contra căruia s’a rostit o condamnare.

CONDAMNAT adj., s. 1. adj. (JUR.) osîndit, pedepsit, (înv.) certat. (Persoană ~.) 2. s. (JUR.) deținut, ocnaș, osîndit, pușcăriaș, (pop.) rob, (glumeț) pensionar. (Un ~ recalcitrant.) 3. adj. incurabil, nevindecabil, (înv.) necurabil. (Un bolnav ~.)