cleptoman

cleptomán, ~ă [At: KLOPȘTOCK, F. 230 / Pl: ~i, ~e / E: fr cleptomane] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de cleptomanie.

CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane.

CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane.

CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s.m.și f. Persoană care suferă de cleptomanie. V. hoț.

cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe

cleptomán s. m., adj. m., pl. cleptománi; f. sg. cleptománă, g.-d. art. cleptománei, pl. cleptománe

CLEPTOMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de cleptomanie. [< fr. cleptomane, cf. gr. kleptomane].

CLEPTOMÁN, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de cleptomanie. (<fr. cleptomane)

CLEPTOMÁN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care suferă de cleptomanie. /<fr. cleptomane

cleptoman n. cel apucat de cleptomanie.

*cleptomán, -ă s. (vgr. kléptes, hoț, și sufixu -man). Care are mania de a fura fără a fi hoț de meserie.

CLEPTO- „furt, sustragere”. ◊ gr. kleptes „hoț” > fr. clepto- și klepto-, engl. clepto- și klepto-, germ. klepto- > rom. clepto-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., mod de viață al unor specii de păsări care ocupă cuiburile abandonate de alte specii; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a nu fi victima unui furt; ~lagnie (v. -lagnie), s. f., impulsie irezistibilă spre furt, asociată cu o stare de excitație sexuală; ~man (v. -man₁), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de cleptomanie; ~manie (v. -manie), s. f., înclinație patologică de sustragere a unor obiecte, de obicei fără utilitate practică pentru bolnav.