băltire

băltíre¹ sf [At: MDA ms / V: -Ițire¹ / Pl: ~ri / E: bălti¹] Băltăcire (2).

băltire² sf [At: MDA ms / V: ~lțire² / Pl: ~ri / E: bălti²] 1 Lăsare la mijloc a unei funii întinse Si: băltit² (1), bălțitură (1). 2 Surpare până la pământ a unei construcții Si: băltit² (2), bălțitură (2). 3-4 Slăbire și lăsare până la pământ a unei împletituri Si: băltit² (3-4), bălțitură (3-4).

BĂLTÍ, pers. 3 băltește, vb. IV. Refl. (Rar; despre apă) A stagna într-un loc, a forma o baltă. – Din baltă.

băltí vb., ind. prez. 3 sg. băltéște, 3 pl. băltésc, imperf. 3 sg. bălteá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălteáscă

BĂLTÍ vb. v. stagna.

A SE BĂLTÍ se ~éște intranz. rar (despre apă) A stagna, formând o baltă; a face o baltă. /Din baltă