bubuire

bubuíre sf [At: DA / Pl: ~ri / E: bubui] (Rar) Bubuit.

BUBUÍRE, bubuiri, s. f. (Rar) Bubuit. – V. bubui.

BUBUÍRE, bubuiri, s. f. (Rar) Bubuit. – V. bubui.

BUBUÍRE, bubuiri, s. f. (Rar) Bubuit, bubuitură. Bubuirile buciumelor înălțau la cer prelungă zvoană a morții. SADOVEANU, O. I 5. A fost necurmată bubuire de tunuri. SANDU-ALDEA, U. P. 127.

BUBUÍRE, bubuiri, s. f. (Rar) Bubuit. – V. bubui.

bubuíre (rar) s. f., g.-d. art. bubuírii; pl. bubuíri

bubuíre s. f., g.-d. art. bubuírii; pl. bubuíri

BUBUÍRE s. v. bubuitură.

BUBUIRE s. bubuit, bubuitură, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. si reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)