bronzare

bronzare sf [At: DA ms / Pl: ~zări / E: bronza] 1 Acoperirea cu o pojghiță de bronz sau cu ceva care imită bronzul Si: bronzat (1), bronzaj (1). 2 Colorare în bronz (4) a unui obiect Si: bronzat¹ (2), bronzaj (2). 3 (D. piele) Culoare arămie în urma expunerii la soare Si: bronzat¹ (3).

BRONZÁRE, bronzări, s. f. Faptul de a (se) bronza. – V. bronza.

BRONZÁRE, bronzări, s. f. Faptul de a (se) bronza. – V. bronza.

BRONZÁRE, bronzări, s. f. Faptul de a (s e) bronza. 1. Acoperirea unui obiect cu un strat de bronz sau de vopsea de bronz. 2. Pîrlire, înnegrire a pielii (sub acțiunea soarelui, a vîntului etc.).

BRONZÁRE, bronzări, s. f. Faptul de a (se) bronza.

bronzáre s. f., g.-d. art. bronzắrii; pl. bronzắri

bronzáre s. f., g.-d. art. bronzării; pl. bronzări

BRONZÁRE s. înnegrire, pârlire, prăjire. (~ cuiva la soare.)

BRONZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) bronza și rezultatul ei; bronzaj. [< bronza].

BRONZARE s. înnegrire, pîrlire, prăjire. (~ cuiva la soare.)

BRONZÁRE (< bronza) s. f. 1. Procedeu de acoperire a unui obiect cu un strat subțire de bronz pentru a-l proteja contra coroziunii sau a-i da un aspect plăcut. ♦ Operație de acoperire a unei tipărituri proaspăt executate cu un strat de bronz, pentru a da literelor aspectul metalic și lucios al bronzului sau aurului. 2. Reflex metalic realizat pe suprafața pieilor tăbăcite, prin vopsire cu anumiți coloranți bazici.