bordura

bordura vt [At: DEX² / Pzi: ~rez / E: bordură] A răsfrânge marginile unui obiect prin tragere și întindere.

BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.

BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.

bordurá (a ~) vb., ind. prez. 3 bordureáză

bordurá vb., ind. prez. 1 sg. borduréz, 3 sg. și pl. bordureáză

BORDURÁ vb. I. tr. A supune operației de bordurare. [< bordură].

A BORDURÁ ~éz tranz. (marginile unui obiect din tablă, plăci etc.) A răsfrânge în scopul întăririi sau asamblării cu alt obiect. /Din bordură